Motto:Supravietuirea este cel mai bun profesor! (nu am zis-o eu ci un om destept si unic - desi fiecare suntem unicate pe nivelul nostru - pe numele sau Albert Einstein).
E criza. E criza? Cum, chiar e criza?! Vai, valeu, si ce ne facem???
Pai, avem in mare 3 optiuni: una, este sa murim. Gata, s-a terminat, ne omoara astia! Ehehei, in ‘29 a fost altceva…….si nu era globalizare si era doar acolo la ei. Si s-a iesit cu tirnacoape si s-a pus de autostrazi (acolo, nu aici, Doamne fereste!) si asa a aparut faimoasa “Route 66″. A devenit mai apoi si cintec. Nu criza ci autostrada. Dar acum? Acum ne-au capacit. Criza se extinde ca o pecingine, ne-am invatat cu traiul mai bun (in fine aici, dupa mine e de discutat pentru ca vorbim de un capitalism bazat pe consum si nu pe dezvoltare cum ar fi fost firesc pentru o tara ca a noastra), uite si acolo se arunca pe geam si cite si mai cite. In treacat fie zis si aici e locul sa o spun, noi, cei mai “maturi” am apucat si vremurile dinainte de ‘89, in care unul dintre citatii preferati era Marx. Numai ca, toata lumea il cita dar foarte putini l-au citit. Surpriza mare daca il citesti: el se adresa in lucrarea sa “Capitalul” unei clase muncitoare constiente de rolul ei in societatea industrializata (si nu uneia neinstruite si provenita din mediul rural prin calificare la locul de munca) si, intre altele definea criza de supraproductie ca fiind ciclica, tipica pentru capitalism si cam ce ar trebui facut in aceste conditii. Cum va suna? Pentru ca una dintre crizele pe care o traieste planeta acum si care afecteaza mult tarile dezvoltate (dar si pe noi fanii consumului) este una de supraproductie. Deci, solutia este simpla. Si am zis-o mai sus.
A doua: sa ne agitam brownian, (spus frumos pentru ne-ingineri, adica miscarea moleculelor atunci cind substanta este incalzita, numita si agitatie browniana cu conotatia de impredictibilitate a directiei de miscare), sau ca mustele fara cap. Se vorbeste mult (mai ales la televizor, aiurea, doct, cu o cuta de rigoare pe frunte sugerind grijile pentru tara - ah! - guvernul zice, analistii analizeaza, BNR avertizeaza, jurnalistii se crispeaza si incearca sa “decripteze” mesajele, ce traim totusi? o intoarcere la socialism - America se indreapta acolo, vai! ultimul bastion adevarat al capitalismului ….sau socialismul devine partial capitalist, uite China de exemplu…. si tot asa.. ), introducindu-se in mentalul colectiv spaima, frica, neputinta (vine dom’le ca un tavalug si peste noi, n-are cum sa fie bine).
Unde suntem, doctrinar vorbind? se intreaba multi pe sticle, de parca asta ar fi problema reala. Si daca aflam unde suntem sau spre ce ne indreptam, ne linistim?! Nu am auzit pe nimeni pe nici o sticla spunind ca trebuie sa muncim adevarat, cu metoda, cu suflecatul minecilor asa gospodareste, fiecare unde se afla. S-a intors de curind cineva din SUA si cu stupoare a constatat ca pe toate canalele importante nationale si locale se transmiteau spoturi publicitare in care apar actori cunoscuti si personalitati care indeamna poporul, lumea stiti dv. “We can do it”; “We shall survive” ; “We have to stay together” si asa mai departe. Ati prins idea? Deci, mobilizare generala, moralul sus, gindire pozitiva (chiar l-am vazut de curind pe Deepak Chopra la CNN cu mesaje similare si explicind pe larg si cu cuvinte simple pentru tot omul ceea ce spun de fapt toate invataturile esoterice autentice), solidaritate sociala, schimbare etc.
Imi amintesc, cu un fior, o intimplare pe care am trait-o live ca sa zic asa, de mult, in 1994, la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarna in Norvegia (Lilehamer) la care am avut privilegiul sa asist printr-un anume concurs de imprejurari. Deci, deschiderea. Spectacolul de deschidere avea ca punct final saritura de la trambulina mare de schi in care saritorul avea in mina torta olimpica aprinsa, trebuia sa aterizeze cu bine si sa aprinda flacara. Ghinionul a facut ca cel care trebuia sa faca acest lucru, campionul mondial - provenit din tara gazda - al probei, sa isi scinteasca piciorul la repetitiile din timpul noptii anterioare. Cert este ca a fost inclocuit in ultimul moment de un alt reprezentant al tarii gazda, aflat insa pe un loc modest in clasamentul probei. Si atunci, crainicul de stadion, care a povestit acest lucru, ne-a rugat pe toti cei prezenti sa ne rugam pentru ca acel om sa ajunga cu bine jos. Pentru cei care inteleg putina fizica si au vazut o saritura la trambulina de schi, cred ca este de prisos sa spun ce uriasa problema de echilibru in aer presupune o astfel de situatie. Omul avea o torta in mina dreapta si un obiect echivalent in mina stinga si …a sarit. Cred ca in acel moment puteai sa tai cu cutitul energia care se crease in stadion. Nu se auzea decit fisiitul pe zapada si apoi in aer al schiurilor ….si omul a ajuns cu bine jos. Acum nu stiu daca noi si/sau Providenta Divina l-am tinut in aer si l-am ajutat sa nu se faca farime dar, cert este ca forta pe care noi toti o degajam atunci ramine o amintire memorabila pentru mine legata de mentalul colectiv si de forta pe care o are.
A treia: vine din multe zone, dar, de curind a circulat pe net (cred ca l-ati citit cu totii) un statement chiar al lui Albert Einstein si anume este vorba despre creativitate. Perioadele de criza - spune marele om care o traise pe cea din ‘29 - sunt extrem de fertile pentru inovatii, creativitate si schimbari de profunzime atit in societate cit si la nivel individual. Da, este greu, si intr-un fel sau altul cu totii resimtim aceasta criza. Dar, pe de alta parte, trebuie sa supravietuim, sa trecem cu bine, sa ne re-inventam pe noi, sa cream noi produse si serviicii.
Chiar de curind, pe site-ul www.cio.com a a aparut un foarte interesant interviu cu Guy Kawasaki (fara legatura cu motocicleta) el fiind ” Power Twitter user, former Mac Evanglelist, cofounder Alltop” , autor a noua carti best-sellers ca de pilda “Rules for Revolutionaries” si care vorbeste pe larg despre invovatie si curaj ca panaceu de invins perioadele dificile. Este, zice Kawasaki, calea unica de strabatut. Va invit sa il cititi pe site. Merita (titlul: Guy Kawasaki on Innovation and the Myth of Lightning-Bolt Inspiration).
Concluzii:
- Criza este criza. (adinc, nu?)
- O cortina cade in mod cert pe o piesa de teatru care nu mai vinde bilete. Dar intotdeauna vor fi noi regizori care vor tine afisul. Care? Cei creativi, care aduc noul chiar daca monteaza un Shakespeare. Pentru ca orice lucru nou, revolutionar care vine peste noi, are ca fundament valorile perene ca singura ancora (combat aici cu tarie gingaveala generala cum ca nu mai avem repere in societate si o societate fara moral si printipuri etc…stiti dv.) . Iata un prilej de gindire si poate o tema pentru un alt
post despre valorile si sistemele de referinta la care trebuie sa facem apel.
- Chiar asa, care credeti ca mai sunt in acest moment valorile pe care ar trebui sa ne sprijinim ca sa construim mai departe? (rog raspunsuri cu miez !)
Tag-uri: creativitate, criza, opinii
stimata doamna gorodcov,
in primul rand va multumesc pentru raspunsul la comentariul meu anterior. in al doilea rand, as vrea sa va spun ca acest articol a reusit un lucru pe care orice scriitura (sau alt forma de comunicare) ar trebui sa si-l propuna, si anume, sa ma puna pe ganduri. sa ma faca sa ma intreb din ce categorie de reactii face parte atitudinea mea vis-a-vis de aceasta criza.
dar, tot intrebandu-ma, am inceput sa privesc lucrurile putin altfel. adica: eu nu vad trei categorii disctincte simultane, ci mai degraba trei etape consecutive pe care ar fi bine sa le parcurgem pana la capat.
prima etapa este intotdeauna panica in fata necunoscutului. e firesc sa ne temem de ceea ce nu cunoastem. ne temem de moarte pentru ca nu intelegem ce se intampla “dupa”, ne temem de extraterestri pentru ca nu stim exact ce presupune o civilizatie diferita de a noastra, ne temem de intuneric pentru ca necunoscutul isi face loc mai lesne acolo unde simturile noastre devin inutile, si lista de temeri si frici poate continua inca mii de octeti…
bun, ne-am temut, am intrat in panica, apoi e normal sa ajungem in faza a doua, in care incercam sa gasim solutii, insa panica ne tulbura inca judecata iar miscarea noastra e evident browniana pentru ca suntem disperati sa ne miscam. noi miscam, noi nu gandim (ha, ce vremuri….). Iar solutiile cautate in pripa si cu disperare (sa zicem prin metoda greedy, pe care am urat-o inca din facultate) sunt in cele mai multe cazuri ineficiente. si e imposibil sa nu ne dam seama de acest lucru dupa un timp oarecare 9de preferinta, cat mai scurt).
asa ca, iata-ne promovati in etapa cu numarul 3, in care ne-am linistit, am observat ca nu am murit, dar ne-am dat seama ca daca ne zbatem ca o caprioara in capcana, ne doare si mai tare. asa ca, a sosit momentul sa respiram adanc, sa analizam la rece situatia si sa vedem ce e de facut. acum e momentul in care se contureaza strategiile clare, logice si la obiect. si mai mult, atunci cand nu se gaseste o solutie la o problema clara, se creeaza una. si iata ca a aparut si apetitul pentru inovatie, asa cum ati subliniat si dumneavoastra.
referitor la valorile la care ar trebui sa ne raportam, aici nu-i asa de simplu (vorba macelarului Matache). pana acum mi s-a parut o mare prostie afirmatia “mileniul al treilea va fi unul religios sau nu va fi deloc” dar iata ca actuala situatie mondiala ne aduce usor-usor in pragul bisericii. cum? foarte simplu, omul se intoarce la credinta atunci cand are nevoie de ceva (ce nobil, nu?). iar aceasta criza ne face sa avem nevoie de tot mai multe dintre cele ce pana acum ne erau “servite”. totusi, consider ca religia, credinta, reprezinta mai degraba o optiune personala decat una sociala, iar in aceste momente avem nevoie de valori sociale.
sa fie oare harnicia, bunul simt, dedicarea? pot si chiar trebuie sa trecem si prin aceste zone daca vrem sa trecem cu bine peste aceasta perioada.
totusi, preferata mea in randul valorilor este inteligenta. acea inteligenta care naste creativitate, logica, strategie, tot ceea ce ne-ar fi de mare folos in aceste momente. e adevarat ca unii ar putea spune ca inteligenta nu e suficienta, ca si diavolul e inteligent. nu mi se pare. cine da dovada de inteligenta numai (sau cu preponderenta) in rau, cred ca nu e chiar atat de inteligent, pentru ca nu “s-a prins” ca binele i-ar aduce satisfactii mult mai mari.
deci, eu pariez pe inteligenta ca radacina a arborelui, ca valoare de baza. si un muncitor pe banda, daca e mai inteligent decat colegii lui de schimb, isi va da seamna ca nu il da nimeni afara daca isi face treaba bine, si iata-l, a devenit harnic! iar exemplele ar putea continua, ilustrand felul in care orice calitate si orice alta valoare, poate pleca de la inteligenta.
imi cer scuze daca m-am intins prea mult, dar sper sa nu va dezamagesc in ceea ce priveste “miezul”
[...] Raspuns la comentariul Dnei Petrescu [...]