in primul rand va multumesc pentru raspunsul la comentariul meu anterior. in al doilea rand, as vrea sa va spun ca acest articol a reusit un lucru pe care orice scriitura (sau alt forma de comunicare) ar trebui sa si-l propuna, si anume, sa ma puna pe ganduri. sa ma faca sa ma intreb din ce categorie de reactii face parte atitudinea mea vis-a-vis de aceasta criza.

dar, tot intrebandu-ma, am inceput sa privesc lucrurile putin altfel. adica: eu nu vad trei categorii disctincte simultane, ci mai degraba trei etape consecutive pe care ar fi bine sa le parcurgem pana la capat.

prima etapa este intotdeauna panica in fata necunoscutului. e firesc sa ne temem de ceea ce nu cunoastem. ne temem de moarte pentru ca nu intelegem ce se intampla “dupa”, ne temem de extraterestri pentru ca nu stim exact ce presupune o civilizatie diferita de a noastra, ne temem de intuneric pentru ca necunoscutul isi face loc mai lesne acolo unde simturile noastre devin inutile, si lista de temeri si frici poate continua inca mii de octeti…

bun, ne-am temut, am intrat in panica, apoi e normal sa ajungem in faza a doua, in care incercam sa gasim solutii, insa panica ne tulbura inca judecata iar miscarea noastra e evident browniana pentru ca suntem disperati sa ne miscam. noi miscam, noi nu gandim (ha, ce vremuri….). Iar solutiile cautate in pripa si cu disperare (sa zicem prin metoda greedy, pe care am urat-o inca din facultate) sunt in cele mai multe cazuri ineficiente. si e imposibil sa nu ne dam seama de acest lucru dupa un timp oarecare 9de preferinta, cat mai scurt).

asa ca, iata-ne promovati in etapa cu numarul 3, in care ne-am linistit, am observat ca nu am murit, dar ne-am dat seama ca daca ne zbatem ca o caprioara in capcana, ne doare si mai tare. asa ca, a sosit momentul sa respiram adanc, sa analizam la rece situatia si sa vedem ce e de facut. acum e momentul in care se contureaza strategiile clare, logice si la obiect. si mai mult, atunci cand nu se gaseste o solutie la o problema clara, se creeaza una. si iata ca a aparut si apetitul pentru inovatie, asa cum ati subliniat si dumneavoastra.

referitor la valorile la care ar trebui sa ne raportam, aici nu-i asa de simplu (vorba macelarului Matache). pana acum mi s-a parut o mare prostie afirmatia “mileniul al treilea va fi unul religios sau nu va fi deloc” dar iata ca actuala situatie mondiala ne aduce usor-usor in pragul bisericii. cum? foarte simplu, omul se intoarce la credinta atunci cand are nevoie de ceva (ce nobil, nu?). iar aceasta criza ne face sa avem nevoie de tot mai multe dintre cele ce pana acum ne erau “servite”. totusi, consider ca religia, credinta, reprezinta mai degraba o optiune personala decat una sociala, iar in aceste momente avem nevoie de valori sociale.

sa fie oare harnicia, bunul simt, dedicarea? pot si chiar trebuie sa trecem si prin aceste zone daca vrem sa trecem cu bine peste aceasta perioada.

totusi, preferata mea in randul valorilor este inteligenta. acea inteligenta care naste creativitate, logica, strategie, tot ceea ce ne-ar fi de mare folos in aceste momente. e adevarat ca unii ar putea spune ca inteligenta nu e suficienta, ca si diavolul e inteligent. nu mi se pare. cine da dovada de inteligenta numai (sau cu preponderenta) in rau, cred ca nu e chiar atat de inteligent, pentru ca nu “s-a prins” ca binele i-ar aduce satisfactii mult mai mari.

deci, eu pariez pe inteligenta ca radacina a arborelui, ca valoare de baza. si un muncitor pe banda, daca e mai inteligent decat colegii lui de schimb, isi va da seamna ca nu il da nimeni afara daca isi face treaba bine, si iata-l, a devenit harnic! iar exemplele ar putea continua, ilustrand felul in care orice calitate si orice alta valoare, poate pleca de la inteligenta.

imi cer scuze daca m-am intins prea mult, dar sper sa nu va dezamagesc in ceea ce priveste “miezul”