Ce mă învaţă şoferul de taxi?

Umblând foarte mult prin ţară – şi mai ales prin cătune îndepărtate ale judeţelor – am ajuns cu timpul să-mi fac prieteni, unii chiar foarte buni, printre şoferii de taxi. Cum pornisem pe drumurile jurnalisticii înarmat cu o mare doză de încredere în oameni (corect ar fi să o numesc – în cazul meu – naivitate) am avut parte şi de surprize. Am încercat mai întâi cu jurnaliştii locali. N-a mers. Prea vechi în funcţii şi obedienţe au ajuns, vorba „împuşcatului”, „să roadă sacul” şi să vadă… Şi dacă văd, de ce să mai caute?! Şi dacă ştiu, de ce să mai întrebe? Fierb în sosul micilor „grupuri” de interese şi n-ar ieşi din ele nici să-i pişti cu …euro. Pesemne ştiu ei de ce. Am încercat apoi cu politicieni, cu profesori, cu procurori şi avocaţi. N-a mers. Prinşi cu şi într-ale lor, nu mai vedeau pădurea…
Cum însă nevoia te învaţă, am descoperit taximetriştii. Fără prea multe treceri prin şcoli, n-au avut timp să-şi piardă bunul simţ şi omenia. Numărul foarte mare de personaje reale întâlnite – evit să folosesc termenul „oameni” pentru a nu crea cine ştie ce confuzii – le-a adăugat, acolo unde a fost şi un teren prielnic, o experienţă de viaţă pe care puţini o pot avea. Poate doar frizerii şi coafezele. Spre deosebire de aceste categorii, şoferul de taxi circulă „în interes de serviciu”. Şi circulând are parte de experienţe noi, unele chiar tari: caută (adrese), aşteaptă, se întreţine cu pasagerul, este vânat câteodată (chiar şi pentru o partidă de sex! – oricum mai sigură decât ofertele puse pe tavă de Internet), poate deveni victima unor infractori, i se cer servicii (un călugăr din Tg. Mureş i-a cerut unui taximetrist să-l ducă la un centru de masaj erotic). Şi aşa mai departe. Mulţi taximetrişti devin cu timpul adevărate enciclopedii ambulante: cunosc adresele mai bine decât poştaşii, ştiu cum funcţionează farmaciile non-stop, discotecile şi barurile, ajung să ştie medicii din spitale şi „comisioanele” încasate, ştiu mai bine decât doctorii cât se cere pentru un post de conferenţiar sau cât şi cui trebuie să dai pentru ca să devii din asistent direct profesor universitar, ştiu de unde se poate cumpăra o diplomă sau cu cine trebuie să iei legătura ca să poţi merge la sigur în Italia, Spania sau prin alte ţări cu ogoare de căpşuni sau de bumbac…
Cât am lucrat ca jurnalist, taximetriştii au fost pentru mine mină de aur. Nu singura, dar poate cea mai importantă.
Dar să mă întorc la subiectul tratat – inteligent şi cu har – de dna Mihaela Gorodcov: dacă în America sau în alte ţări programele de prevenire a unor dezastre se pot adresa segmentelor IT (care dau de multă vreme ora exactă în multe şi subtile mecanisme economico – financiare) la noi asemenea programe – cele care sunt, cele care vor mai fi, dacă eventualii aleşi sau numiţi, îndrituiţi să le facă s-ar pune pe treabă să le şi facă! – ar fi cazul să includă şi taximetriştii.
De câţiva ani buni, am un prieten taximetrist, din Bucureşti.
Pentru mine rămâne un adevărat mister. Deşi nu are decât anii de şcoală obligatorii, am aflat de la el (şi după judecata lui şi nu după cele citite în cărţi sau reviste, că nu avea de unde să găsească aşa ceva) o mulţime de lucruri: ce înseamnă clonare, cum apar găurile negre, cum se poate realiza deplasarea în timp, care dintre politicieni este implicat în afaceri necurate şi în ce fel anume… Şi le explică simplu, după mintea lui, şi rămâi uimit cum a ajuns să le afle pe toate.
Eu unul, de câte ori caut ceva pe Internet şi nu găsesc, şi se întâmplă adesea, îl întreb pe şoferul de taxi. Şi mă întreb, de fiecare dată la fel de surprins, la fel de naiv: Oare ce lipseşte Internet-ului?!
Păcat că taximetriştii nu pot accesa locurile ocupate de factorii de decizie.
Păcat că politicienii şi guvernanţii noştri, cei mai mulţi extraordinar de deştepţi, ştiu tot şi dau pe dinafară de cunoştinţele acumulate.
Şi dacă ştiu, de ce să mai întrebe pe alţii ce şi cum să facă?! Programe de prevenire contra dezastrelor?! Simulări?! La ce bun?! Ei sunt asiguraţi: conturile se îngraşă, afacerile – mijlocite de intermediari – merg, cu pensiile nu vor avea probleme neam de neamul lor… Cu sănătatea nu-şi bat capul, pot merge oricând la cele mai bune clinici din lume, copii lor nu merg la şcoală cu păduchioşii… Lumea lor este acolo, sus, pe când lumea muritorilor de rând şi a suferinţelor le rămâne străină şi scufundată undeva în întuneric şi sărăcie.
Şi iată, vine o pandemie precum „recenta gripă porcină” şi constată, brusc, că şi ei, oriunde ar fi, respiră acelaşi aer – poate contaminat – ca şi muritorii de rând, obligaţi să trăiască doar cu a mia parte din veniturile curente ale lor.
Iftimie Nesfântu