Mihaela Gorodcov – Blog

Iata ca a mai trecut un ROCS, al 15-lea din cei 17 ani de cind existam. E mult? E putin? Nu stiu. O sa revin la ROCS de indata.

Tot ce stiu este ca am luat practic tranzitia in piept cu toate ale ei. Nu avem timp sa ne plictisim pentru ca traim intr-o tara a impredictibilului, a reactiilor la orice nivel neconforme cu o cutuma oarecare sau cu un  bun simt (Doamne in ce tara se poate face un meeting la care sa se strige “Jos Opozitia” ????????!!!!!!, cind ea, opozitia, este fatalmente jos si nu sus, adica la putere) si cred cu tarie ca am rezistat atitea milenii si secole de navaliri, razboaie (cu final incert pentru ca eu cred ca avem intotdeauna apetenta sa cistigam razboaie sau “puncte” si sa “pierdem pacea” oricare ar fi ea) pentru ca suntem strabatuti de un fel de lehamite ca niste locuitori in “tara lui merge si asa”. Rezultatul? Cu obida in suflet il spun: am reusit sa ne transformam cum-ne-cum din popor in populatie. Locuim si nu vietuim, vedem dar nu participam, legitimam prin tacerea complice sau prin lehamite orice si pe oricine, ne enervam dar raminem la nivelul cafenelei, suntem destepti la nivel individual dar un dezastru pe ciferele mari ale colectivitatii. Baltim pe o orizontala nestructurata pe valori (ce modele avem? care sunt de fapt elitele daca ar exista? ), ne uitam la cei tineri, polarizati intre 2 pareri (1. tineretul de astazi…cine o sa manince pensie dupa el, sau, 2. ei sunt calea si de la ei asteptam schimbarea, suflul proaspat, viata cea noua…),  ne intrebam unde sunt reperele, dar, in fine, iata o intimplare care merita povestita. Am trait-o (mai bine zis am auzit-o) intr-un fel, eu personal. Eram la Huston, la Centrul Spatial in vizita obligatorie si normala cind esti acolo. Si am vizitat raposata (ce tragedie!) naveta spatiala Challenger a carei istorie are o poveste interesanta. La primul zbor, indata ce s-a iesit in imponderabilitate, echipajul a pierdut orice control, toata lumea era confuza si au fost adusi imediat la sol. Intrebari, verificari (va imaginati despre ce verificari si simulari vorbim), teste cu echipajul, in fine, toate cele, dar, nimic nu parea in neregula. Totul era cit se poate de bine. Si totusi, ceva, acolo sus se intimplase. Asa ca in binecunoscutele bancuri, un tehnician aspirant la glorie, a gasit solutia: cu voce timida a spus ca el crede (ma rog va imaginati privirile echipei de coordonare a misiunii cu ochi care spuneau cine mai e si asta?!) ca stie care este buba: tavanul nu are nici o lumina, un neon ceva acolo, care si atunci cind esti in imponderabilitate sa iti pastreze coordonatele de sus si jos, si deci o referinta la care se te raportezi. Asta fusese si apoi, pina la cumplita tragedie, totul a decurs normal. Deci, nici macar in spatiu nu poti fara repere. Ce sa  mai spunem pe Pamint?!

Deci ce avem? Inteligenta, umor (+bascalie), talent la limbi straine, oameni importanti dar pomeniti mai deloc (unii inca ne mai sunt contemporani, dar desigur nu ii baga nimeni in seama pe la tv-uri, vreti un exemplu? – minunatul om si istoric Neagu Djuvara), traditii remarcabile (aici deschid un cufar imens de zestre si puteti pune multe in el), o tara frumoasa (ma rog, asta vine de la Dumnezeu) , talent tehnic (luam medalii la Olimpiade, la concursurile de inventica, avem programatori si IT-isti buni) dar ne-dus pina la capat (capat fiind o productie, o cercetare, o galagie-ceva acolo care sa ne faca vazuti si auziti), si, nu in ultimul rind, suntem strabatuti de un fel de optimism continuu ca ceva-ceva trebuie sa se intimple ca sa iesim la lumina. (lista o puteti continua si dv.)

Ce ne lipseste? Coeziune la nivel de cifre mari, adica de colectivitati (avem nenumarate asociatii in toate domeniile dar extrem de putine voci care sa reprezinte in mod real si categoric pe cineva), respectul pentru orice (umorul dus in bascalie) inclusiv pentru valori (indiferent de domeniu pe care de obicei le jelim la moarte si apoi, evident, le uitam), respectul pentru tara (ne hulim singuri si vrem ca altii sa ne respecte…), o scara de valori cit-de-cit asezata, exemple pozitive, Rolls-uri conduse de soferi si NU de proprietari, decenta, bun simt, “pasnicie” si nu agresivitate, gindul si intentia ca nu putem “scapa” doar individual si pe seama celuilalt ci doar impreuna, capacitatea de a invata lectiile istoriei…lista cred ca este mult mai mare.

Si acum despre ROCS. Desigur ca voi mai reveni cu un comentariu, dar, acum, “la cald” voi comenta doar deschiderea.

Am facut digresiunea de mai sus doar pentru a ne introduce putin in ceea ce a fost Ziua 1 la ROCS; au fost acolo “greii” pietei de IT din Romania si in sala reprezentanti atit din zona pietei de IT cit si a clientilor. Si am dezbatut (fara adrisant, intrucit din zona oficialitatilor NU am avut pe cine sa invitam) despre impactul crizei economice asupra pietei de IT din Romania. Cum a fost impactul? Un tsunami pentru ca piata de IT nu este ceva abstract, care exista in sine, ci doar prin clientii (companii mari, IMM-uri, end-useri) care cumpara. Si toate aceste zone au cazut. (sa stiti ca din toate tarile vecine noua din CEE, in Romania piata de IT a cazut cel mai rau!). Anul trecut in noiembrie ni se spunea ca Romania va fi o insula de prosperitate pentru ca aceasta criza nu are cum sa ne atinga. Cred ca la lista de mai sus am mai putea adauga ceva: ne mintim singuri si ii mintim (in cazul politicienilor) si pe altii. Cum adica sa nu ne atinga cind traim in globalizare, cind statul roman nu mai detine nici un fel de participatiune in vreo ramura economica importanta (deci NU are pirghii de influentare a nimic), cind efectul de domino s-a simtit imediat mai ales pentru ca economia romaneasca atita cita a fost, nu era inca structurata si asezata. Ideile si cele spuse de invitatii pe care i-am avut merita insa un comentariu separat. Au fost excelente, si chiar doresc sa fac mai multa promovare a lor si sa le supu n dezbaterii. Proiecte guvernamentale serioase (care sa ne alinieze la tot ceea ce inseamna eGovernment), strategie pe termen mediu si lung, legislatie adecvata pentru dezvoltarea reala a industriei de software si servicii in ceea ce priveste Venture Capital si multe altele. Este in aer o justificata frustrare pentru ca avem tot ce ne trebuie dar ne lipsesc …….Doamne, foarte multe. Le voi spune intr-un comentariu viitor. Le multumesc tuturor pentru ca au fost acolo si au spus ce trebuia spus. In aceasta zona nu ne mintim singuri………si este multa competenta reala si valoare.

Desi este un comentariu mai lung nu ma pot abtine sa nu mai spun o intimplare (tot a mea dintr-o calatorie) care mi-a dat mult de gindit. Prin ‘93 eram in prima mea vizita la Londra. Am avut o pasiune (fireste in afara de muzee si de tot ceea ce inseamna Londra) sa ma duc sa asist la o sedinta a Camerei Comunelor (echivalentul de la noi al Camerei Deputatilor, sa zicem, pentru ca daca vorbim de Camera Lorzilor ea….nu are echivalent la noi!). Si am aflat atunci doua lucruri interesante: Marea Britanie NU are constitutie si nici o lege nu se abroga, ea doar are periodic amendamente. (motivul este acela de a se folosi in jurisprudenta engleza precendentele create). Deci, un deputat propunea un al 4-lea amendament (al 3-lea fusese dat la finele secolului al XIX-lea) la o lege data pe timpul regelui Richard Inima de Leu (pe la 1300). Nu are importanta aici continutul legii, ci faptul ca se vorbea de o lege veche de vreo 700 de ani…..De atunci au fost in Anglia razboaie, bai de singe, turnul Londrei care scurta la greu de cap, o revolutie majora (Cromwell) si cite si mai cite.  Si m-am gindit cu mintea mea de la Bucuresti “Doamne, or sa ne trebuiasca si noua ceva secole si ceva actiune (nu spun singe) ca sa ne asezam??”.  Nu cred, refuz sa cred, si asta pentru ca simbolul nostru este Caragiale care ne vegheaza de acolo de sus si ne pune tot timpul oglinda in fata. Ca sa vada daca mai respiram…..

Mihaela Gorodcov