99 Cents / Adio, dar raman cu tine, cititorule!
Nu, nu este o noua formatie care a aparut peste noapte, ci este cu totul altceva. Si acest altceva este legat de nevoia stringenta a publisherilor sa reziste in contextul scaderii dramatice a printului monetizind activitatea online. Personal nu cred in abordarea fundamentalista care spune ca printul va disparea cu totul, ca vom trai/citi ziare si carti/lucra intr-un univers exclusiv digital. Cred ca lucrurile vor ajunge poate la un echilibru care sa nu primejduiasca in mod excesiv padurile planetei (oricum puse in pericol si disparind exponential din foamea industriala mult mai mult decit din producerea de hirtie!), dar care sa nu priveze omul de o placere reala, si anume aceea a cititului pe hartie. Poate ca sunt “de moda veche”, dar abordarile echilibrate chiar si in business, sunt, cred, optime.
Ani buni de zile dupa aparitia internetului nici un publisher sau editor de reviste si ziare nu s-a preocupat prea mult de internet ca sa il valorizeze intr-un mod oarecare. Au (si am) pus continut gratuit si integral, stiri, informatii, orice, fara o prea mare grija de ceea ce se anunta la orizont.
Desigur au fost si exceptii (National Geographic fiind un caz pe care il stiu, dar desigur au fost si multe altele) in care site-ul nu era decat un abstract de continut, cu date de identificare, cu promovare pentru un anumit cover, care toate duceau la publicatia tiparita. Dar, in mare, fenomenul a fost cel de content gratuit. In egala masura este de remarcat fenomenul proliferarii televiziunilor de nisa (inclusiv a celor de stiri) si a posturilor de radio. De la tara la tara si de la zona la zona au fost totusi diferente destul de semnificative in ceea ce priveste evolutia printului vs online si modul in care aceasta situatie a evoluat a depins de multi factori locali, in afara celor generali si globali.
Criza economica nu a facut decat sa accentueze un fenomen care deja incepuse, si anume declinul tipariturilor in favoarea online-ului. Acest fenomen incepuse si datorita “terenului” cucerit intr-un ritm alert de catre Internet. Evolutia Internetului in sine, precum si raspandirea comunicatiilor de banda larga au determinat, initial, un anumit public, in special tanar, sa isi schimbe complet comportamentul de cititor. A venit si criza care a avut drept rezultat taierea drastica a bugetelelor de publicitate si de promovare (ca o paranteza, pe mine ma amuza si ma intristeaza in acelasi timp inventia sintagmei “Noi ne orientam acum spre PR!” …asa si unde il faci, pentru ca Internetul nu este nici ieftin si nici gratis?). Asa incat, editorii s-au vazut nevoiti sa se uite din nou atent la online si la modalitatile in care pot face bani intr-un model complet nou de business.
Prima idee (si nu a fost a oricui, ci a New York Times) a fost sa puna o taxa pe continutul numit “premium”. Esec total, nu numai pentru ei, ci si pentru alti publisheri care au facut acest lucru, pentru ca intr-o lume globala si globalizata nu mai exista content “premium” sau exclusivitati si, mai ales, pentru ca nu este posbil sa pui o taxa pentru ceva ce pana atunci fusese gratis. Fireste ca s-au incercat nenumarate alte metode cu succese limitate in timp de a face bani si de la cititori, model de business mostenit din print prin vanzarile directe si abonamente. Unui publisher ii este foarte greu sa isi gandeasca businessul fara aceste tipuri de venituri… Nu le voi enumera aici pentru ca nu acesta este subiectul acestui material.
Iata insa ca tot de peste Ocean vine o idee ale carei rezultate le vom urmari cu atentie in perioada urmatoare, si anume The Sun Chronicle din Massachusetts (sa nu uitam totusi ce inseamna aceasta zona pentru SUA) a decis sa puna o taxa, nu mare, de 99 Cents pentru cei care vor sa posteze un comentariu la articolele aparute pe site-ul publicatiei. Cu alte cuvinte, vrei sa iti dai cu parerea si nu oriunde, ci la mine pe site, OK, dar pentru asta trebuie sa platesti ceva si desigur sa respecti niste reguli de baza, de limbaj etc. Ei, ce ziceti? Cum vi se pare ca va merge acest model? Este de vazut pentru ca este, intr-adevar, o premiera.
Haideti in incheiere sa facem un mic exercitiu de imaginatie: cum credeti ca ar functiona asa ceva in Romania? Suntem o tara in care parerismul este un sport national (si un mod de a te face remarcat chiar si cand nu ii pasa nimanui de ceea ce crezi), fie ca este la TV, radio sau pe Internet. “Sa platesc ca sa imi spun parerea?! Pai sa ma plateasca ei pe mine ca sa o auda!” La noi se numeste democratie, audienta, impact la cititori/ascultatori/privitori (va amintiti chestia aia cu “parerea ta conteaza!”), pulsul pietei, “sa vedem ce zic oamenii despre acest subiect”, toate acestea cufundandu-ne intr-o masa amorfa de mediocritate care ne
cuprinde tot mai mult.
Si acum chiar ca inchei cu un vajnic reportaj difuzat pe un canal de stiri in legatura cu un cod rosu de canicula: reporterita s-a deplasat in sud, langa Giurgiu sa ia – evident – pulsul oamenilor. S-a dus la circiuma din sat (ma intreb unde altundeva se putea duce ca sa gaseasca oamenii la 11 dimineata?! ca doar nu la biserica!) si i-a intrebat: “Ati auzit ca este cod rosu de canicula? Stiti ce trebuie sa faceti in aceasta situatie?” Oamenii mirati si deranjati s-au uitat unii la altii, s-au codit si l-au indemnat pe cel care parea a fi Morometele local sa zica el ceva. S-a gandit putin si a zis: “Apoi, duduie draga, stim si nu e bine cu codul asta de zici mata. Tocmai d’aia stam aci la umbra si bem o bere pentru ca apa, pe caldura asta,
face condens in organism si asta iar nu-i bine.”
Autentic suta la suta.
Punct.
Nu cred ca poate fi un business, insa ma uit la sutele si cateodata miile de sms-uri pe care le trimit romanii in fiecare noapte la OTV, in urma unor intrebari tampite, de genul “Daca esti sinistrat, trimite un sms si Diaconescu vine la tine”. Si ma gandesc la sinistratii care au apa pana la brau, nu au curent, tv si nici telefon mobil. Iar sms-urile curg.
Da, asa este, poate nu va fi un business, dar, iata se dovedeste inca o data (prin exemplul pe care l-ati dat), ca nu exista limite in manipulare si in, hai sa zicem frumos, naivitate. Nu exista manipulare fara manipulatori, adica fara cei care “inghit” orice prostie. A fost tot de curind la tv un reportaj cu inundatiile facut intr-unul din satele din Moldova devastate de ape. Primarul era intrebat de reporterita vajnica si revoltata de lipsa lui e reactie: “Nu ati fost informat ca este Cod rosu???”. “Ba da, zice primarul amarit, da di undi sa stiu eu ce ii ashela cod rosu?! Mai bine era sa ne zica fujiti ca vine apili pi fax, pi sheva acolo si fujeam toti de mincam pamintul!”.
Am scris foarte mult (si vag degeaba) despre prapastia digitala si interna si internationala, numai ca mult mai dramatica si imensa se casca tot mai mult prapastia culturala. Vorbim doct la televizoare, in presa, pe bloguri, prin ziare (cite mai sunt), totul are coduri (sper sa ne ajunga curcubeul la culori) dar nu realizam de fapt ce se intimpla, si ne miram la alegeri mereu de cit de usor sunt oamenii de pacalit si de manevrat. Sau ne miram la nesfirsit cum un post ca OTV poate avea un astfel de succes. Traim deja in mai multe Romanii (nu 2 cum s-a zis) cu nevoi si cu limbaje deja paralele….
Inchei cu o idee nastrusnica: ce ar fi ca BOR (Biserica Ortodoxa Romana) sa infiinteze un site (cu varianta “mobile” of course), pentru spovedanii si altele asemenea on-line, rapide, eficiente si care cu un sms te absolva de tot! Cutiile Milelor din biserici ar pali probabil de citi bani s-ar stringe simplu si eficient. Daca DD vine la tine cu un sms de ce nu s-ar rezolva si alte probleme in mod similar?!