Mihaela Gorodcov – Blog

In nebunia ultimelor zile pe care noi, aici, pe planeta Pamant, tara Romania, am trait-o, mai multe stiri si imagini de interes au trecut practic neobservate.

Da, este adevarat, traim ceva alienant, agresiv, care parca ne absoarbe intreaga energie, ne canalizeaza toate eforturile si inteligenta ca sa rezistam, ca si cand n-ar mai exista nimic in jurul nostru. Tornade, avioane care se prabusesc, cutremure (care de la gradul 6,5 Richter in sus sunt deja stirea a 5-a), razboaie, batai cu rosii (in Spania, si tot acolo oameni care protesteaza goi si vopsiti impotriva coridelor), un continent intreg (Africa neagra) care se macina sub ochii nostri in lupte infernale, …lista o continuati cu ce vreti. Orice jurnal de stiri abunda de aceste orori prezentate sec, ca fapt divers, la orice ora din zi si din noapte.

Totusi, pe planeta Pamant se intampla si multe alte lucruri si fapte minunate. Festivaluri de muzica clasica, evenimente artistice si expozitionale de mare valoare, oameni frumosi care fac lucruri minunate pentru semenii lor, descoperiri in stiinta si tehnologie, si cate si mai cate, care atunci cand afli de ele ca se intampla, sau ai privilegiul sa cunosti un astfel de om, iei parca o gura de oxigen si primesti un fel de combustibil cu care mergi mai departe. Probabil ca inteleptul atunci cand a spus ca acolo unde este multa lumina si umbra este pe masura, a avut dreptate. In ceea ce ne priveste, noi suntem undeva la mijloc, aici in tara Romania. Poate se intampla (si cu siguranta ca asa e) si multe lucruri/fapte frumoase. Dar nimanui nu ii mai pasa si oricum nu sunt stiri care sa faca rating. Spectacole frumoase? Sunt cu siguranta, dar modul de promovare, precum si achizitia de bilete (pentru zona teatrala in proportie covarsitoare de la casele de bilete, ceea ce este complicat la viteza in care traim) le fac destul de greu accesibile (intr-o paranteza fie spus, asta se intampla mai ales in cele cateva mari orase in care au mai ramas teatrele active…). La capitolul “orori” stam inca bine: ceva violuri, furturi (ei, nu hold-up-uri, asa bancomate sparte), batai cu bate si ce ar mai fi prin casa omului, intre clanuri, ceva pietoni morti pe “trecere”, in fine, un incendiu grav la o maternitate cu victime inocente generand o mare tragedie, dar si un prilej de amplu neprofesionalism pe canelele media cu o abordare de tip ev mediu si vanatoare de vrajitoare (rugul aprins in piata publica acum cateva sute de ani spre deliciul prostimii se numeste astazi linsaj mediatic) si cam aici suntem. Ororile noastre adevarate sunt mult mai subtile si mai “macinatoare” pentru ca ating largi categorii de oameni (statistic vorbind, cu mult mai multi decat cei care, de exemplu, pier intr-un accident aviatic sau intr-o lupta intre clanuri) pentru ca, iata, a fost nevoie de cozi ca sa se depuna declaratii (NUMAI IN DOSARE DE CARTON CARE SE POT INCOPCIA, Doamne, ce cuvant!) si bani, intr-o nebunie si o umilinta fara margini dublate de declaratiile aiuritoare ale oficialilor nostri. Nu mai revin pentru ca multi dintre noi am trait-o si am vazut-o. Probabil ca actorii vor juca tot mai putin, iar marii maestri se vor retrage pentru ca este putin credibil sa iti imaginezi ca un Radu Beligan sau un Ion Lucian (si multi altii) se vor calca pe picioare sa stea la coada sa depuna orice ar fi de depus! Mai este in mod evident un drum lung pana la informatizarea administratiei in mod real. Dar nici macar aceasta idee nu mai vreau sa o detaliez pentru ca este prea evident, desi este poate unica legatura a acestui text cu domeniul de care ne ocupam de atata timp multi dintre noi.

Isac Asimov este un nume sacru al literaturii SF. Ma rog, cred ca el a fost incadrat in acest gen literar din lipsa unui termen mai bun, pentru ca el a fost un mare vizionar si care a inventat, intre altele, termenul de robot stabilind cu aceasta ocazie si cele trei legi de baza ale functionarii lui. Una dintre cartile de referinta ale acestei literaturi si cred ca a literaturii in general este fara indoiala Fundatia. Pentru cei care nu au citit-o, o recomand cu toata caldura, desi in avalansa de filme SF si 3D din ultima decada nu prea stiu ce “priza” ar mai avea la noile generatii. Este un roman (daca vreti) clasic, in care se introduce o noua stiinta, Psihoistoria, si un master plan care sa tranziteze secolele si mileniile prin crearea unei planete-dublura, secreta, care sa fie rezerva atunci cand locuitorii planetei de baza urmau sa o ia razna (lucru stiut prin estimarile psihoistoriei si ale unui personaj de geniu). Cred ca Asimov este unul dintre autorii care ar merita recititi in cheia noastra de acum pentru ca am gasi, sunt convinsa, multe raspunsuri sau solutii. Recent, o stire care nu prea a facut senzatie (nu continea sange, nu avea politica, deci nu merita comentata) a fost pe toate agentiile de presa: o sonda care haladuieste printre stele de ceva ani a trimis cateva fotografii cu sistemul nostru solar vazut de la 128 de ani lumina. Undeva pe acea fotografie, un punct mic de tot era planeta Pamant. Cu greu puteai sa iti imaginezi ca acel punct mic din Universul nostru observabil din dimensiunea noastra poarta printre stele (ce poetic!) sase miliarde de suflete care cu greu isi vor gasi pacea si armonia. Dar ea, planeta, inca ne poarta asa cum suntem. Si vazand acea fotografie, m-am intrebat cu speranta: oare o avea vreo dublura undeva?

Mihaela Gorodcov