Mihaela Gorodcov – Blog

Se spune tot timpul ca istoria se repeta, dar in sensul ei negativ: adica la nivel de colectivitati, de natiuni, chiar si de grupuri sociale sau de indivizi, se repeta mereu (fireste pe alte spirale evolutive) aceleasi fapte/greseli/intamplari din care nimeni nu pare sa invete ceva. Se mai foloseste aceasta asertiune si in sensul ei fatalist, de blestem aproape, “ei, ce vrei, istoria se repeta!” si nimeni nu invata nimic, se repeta parca intr-o recurenta nefasta aceleasi greseli si alegeri nefericite. Desigur ca sunt “istorii” si “istorii”, unele bune, altele mai putin faste.

Sunt si unghiuri de vedere care modifica perceptia unei intamplari in mod radical. A fost chiar o perioada interesanta in care scriitori si istorici au facut niste exercitii de imaginatie pornind de la premisa: dar daca o anume intamplare n-ar fi avut loc? Cum ar fi aratat lucrurile ulterior? Din toate acestea au ramas doar niste scrieri amuzante, dar si o piesa remarcabila de teatru “Razboiul cu Troia nu va avea loc” a lui Jean Giraudoux.

Tocmai despre istorie este vorba in acest editorial al meu din luna martie, si anume o istorie pe care eu, una, as dori-o repetata, dar cand ma uit in jur, gandul acesta mi se pare tot mai utopic. Este una dintre acele intamplari care marcheaza o epoca, care tine de un momentum in care eram poate mai mult decat acum “in randul lumii” cum s-ar zice. Si doresc sa o consemnez, chiar daca poate in aceasta perioada pe planeta au fost poate si alte noutati care ar fi meritat mentionate. Dar pornesc de la premisa ca le stiti, fiind anuntate pe toate canalele de stiri. (Intre altele, fac o paranteza despre o stire calda din zilele trecute; Londra a fost de curand teatrul – culmea – unei manifestatii de protest de mare amploare care a avut parte si de ceva anarhisti, toata povestea lasandu-se cu devastare, raniti etc. In acelasi timp, tot la Londra, s-a pus in vanzare la Apple Store IPAD 2 pentru care sute de persoane au stat la coada cel putin 30 de ore ca sa “apuce” sa cumpere. Concluzia: ce bine este sa locuiesti intr-un oras mare! Este loc pentru toata lumea.)

Revin. Istoria despre care vorbesc este legata de o aniversare remarcabila: 50 de ani de cand a fost operational calculatorul MECIPT (Masina Electronica de Calcul a Institutului Politehnic Timisoara) unul dintre primele astfel de calculatoare de generatia a II-a construite in lume (in Romania a fost al doilea dupa CIFA 1 construit la IFA) moment care a facut ca pentru un weekend polul IT-ului din Romania sa se mute, unde altundeva?, decat la Timisoara. Cifrele din titlu spun asa: avea 2.000 de tuburi electronice, efectua 50 de operatii pe secunda, avea 4 kilobytes de memorie pe tambur si 30 de km de fire! Si functiona!

Desigur ca despre un astfel de eveniment se pot scrie multe: despre protagonisti, despre mediul universitar timisorean, despre Muzeul Tehnic al Banatului (facut prin entuziasmul multora dintre cei legati inexorabil si defintiv de acele locuri si de oamenii lor care au insemnat ceva), de profesorii care au venit de la toate universitatile din tara, despre media din Timisoara care a avut mult de lucru si despre oamenii care au facut ca toata aceasta sarbatoare sa aiba loc. In numarul viitor vom gazdui un interviu amplu cu Prof. Vasile Baltac unul dintre autorii si protagonistii acestei minunate realizari tehnice. Iata ce ne-a declarat “la cald” profesorul Baltac: îMECIPT-1, pus in functiune in anul 1961, era un calculator tipic din generatia I cu peste 2.000 de tuburi electronice, zeci de mii componente pasive, memorie externa un tambur echivalent 3 kilobaiti, introducere de date aflate pe o banda de hartie perforata, avand ca imprimanta o masina de scris electrica dotata artizanal cu electromagneti de actionare clape. Pentru cei care asista azi la revolutia digitala, la tablete performante si telefoane inteligente, este greu de crezut cum putea fi util un calculator electronic cu viteza de 50 operatii/secunda si programare in cod masina! Si totusi MECIPT-1 a fost intens folosit pentru calcule stiintifice si de proiectare.

MECIPT nu a fost numai un centru academic de cercetare, ci un centru de cercetari si productie si o pepiniera de specialisti. De numele MECIPT si Politehnicii din Timisoara este legata declansarea revolutiei digitale in Romania. La dezvoltarea industriei nationale de calculatoare si informaticii si-au adus contributia numerosi ingineri absolventi ai Politehnicii timisorene. Unii au lucrat la MECIPT, altii au fost studenti si apoi absolventi, altii au fost beneficiari si au invatat abecedarul profesiei pe aceste prime calculatoare. Fiind creat in mediul universitar, MECIPT-1 a avut un impact national semnificativ mai mare decat colegele din generatie CIFA si DACICC.

Ce ar mai fi de spus? Ca ne-am dori cu totii ca aceasta istorie sa se repete! Ca sa ne regasim, fara surle si trambite, mandria de a crea, de a o face cu pasiune, de a fi respectati dupa numarul de neuroni si de cunoastere, nu numai dupa “alte numere si cifre”, de a ne regasi reperele, de a vedea pe sticle si fapte bune, de a intelege ca astfel de jaloane trebuie sa insemne ceva pentru noi toti. Ar trebui, mai mult decat oricand, sa reincepem sa ne onoram personalitatile, oamenii care au facut ceva, sa ii vedem mai des pe cei care inca mai fac, pentru ca fara o astfel de istorie suntem saraci si fara radacini.

Va suna familiar? Pentru cei cu ceva scoala facuta la zi si pe bune, acesta este un vers bine cunoscut al lui Eminescu care continea lauda otomana de cucerire a ultimului bastion al ghiaurilor crestini din Europa si care, odata cazut, ar fi incununat o victorie absoluta si simbolica.
Roma (a se citi Vaticanul) nu a ajuns staul pentru nici un cal al nimanui, iar secolele au trecut cu zbateri, cu bune, cu rele, cu razboaie si iata-ne acum, in a doua decada a celui de-al treilea mileniu intr-o lume schimbata, globala, la distanta de ani-lumina aproape de faimosul anunt datator de fiori “Hanibal ante portas” (cand Hanibal, temutul rege era deci la portile Romei, izolata fizic pe atunci de ziduri groase…), o lume in care toti traim intr-un urias sat global.

Am mai scris nenumarate comentarii despre lumea noastra virtuala, despre retelele sociale, despre impactul lor, deci nu mai revin. Sunt convinsa ca se va mai scrie mult pe aceasta tema. Ma abat putin de la tema acestui comentariu pentru a ma referi la o tema de mare actualitate, si anume criza egipteana care are multe reverberatii mai ales politice, dar si economice.
Intre altele, Internetul – ca sursa majora de informare – a fost blocat, inclusiv operatorii de telefonie mobila anuntand intreruperea servciului.
Doar Google a anuntat ca a gasit solutia de a pastra Twitter activ, aceasta fiind singura retea sociala care functioneaza in acest moment…
Dar sa revin la tema, la Vatican si la Papa de la Roma. Retelele sociale si amploarea lor nu puteau lasa indiferente o structura precum cea a Bisericii Sfantului Petru care, de-a lungul secolelor, a fost de nenumarate ori implicata politic, social, a arbitrat conflicte si a folosit miljoacele vremii (oricare ar fi fost ele, de la Bulele Papale pana la temuta inchizitie) pentru a-si face auzit punctul de vedere. Ca atare, nu putea lipsi din panoplie o pozitie si fata de retelele sociale.

Recent, Papa Benedict al XVI-lea a binecuvantat retelele sociale si a idemnat utilizatorii catolici sa adopte o “netiquette” (o eticheta comportamentala pe Internet) corespunzatoare si respectuoasa in timp ce se propovaduiesc Evangheliile si cartile sfinte pe net.
In documentul intitulat “Truth, proclamation and autenticity of life in the digital age” (care a marcat cea de-a 45-a aniversare a Zilei Mondiale a Comunicarii Sociale a Vaticanului), pontiful de 83 de ani a recunoscut virtutile retelelor sociale (crearea unor oportunitati fara precedent in stabilirea comunicarii si relatiilor intre oameni), dar a si averizat asupra pericolelor la care se expun credinciosii. Tendinta de a comunica doar partial sau trunchiat anumite adevaruri despre sine sau despre altii, construirea unei imagini false despre sine, evadarea intr-o existenta paralela, expunerea excesiva in lumea virtuala, provocarea de a ramane autentic (tu insuti) fata de prietenii on-line prin a nu iti crea un fals profil, iata numai cateva dintre avertismentele continute in acest document.

Arhiepiscopul Claudio Celli – seful Biroului de Comunicare Sociala de la Vatican – a subliniat ca expunerea Papei Benedict al XVI-lea trebuie privita in contextul proliferarii blogurilor catolice conservatoare care nu fac decat sa “imprastie” vitriol in Internet.
Celli a mai spus ca in acest moment Consiliul Pontifical al Comunicarii Sociale lucreaza la elaboarea unui ghid despre comportamentul online al bunilor catolici. “Nu imi plac astfel de lucruri, dar cred ca este momentul sa definim clar niste limite si niste puncte de referinta pentru comportamentului online si pentru continutul a ceea ce se comunica”, a mai spus Celli.
In mesajul sau, Suveranul Pontif s-a mai referit la calitatea informatiei online care nu poate fi judecata dupa numarul de accesari. “Trebuie sa fim constienti ca valoarea adevarului la care toti aspiram si pe care dorim sa il impartasim cu ceilalti nu are nici o legatura cu popularitatea pe care o are.”

Papa nu are in acest moment cont pe Facebook (oricum Papa Benedict al XVI-lea nu utilizeaza deloc calculatorul, el scriind de mana si in ziua de astazi), dar Vaticanul lucreaza la modernizarea portalului sau care va fi relansat in format multimedia de Pasti. Site-ul www.pope2you.com ofera totusi o aplicatie Facebook care permite utilizatorilor sa impartaseasca mesajele Papei, fotografii si carduri electronice cu prietenii.
Acesta este deci contextul. La prima vedere pare vag ciudat si anacronic. Dar la a doua?! Am scris in toamna trecuta un comentariu intitulat “Sfanta Parascheva de pe Facebook” ironizand transferul fervorii din lumea reala in lumea digitala dublata de ceva naivitate a credinciosilor care se grabesc sa se manifeste in gesturi tot mai exterioare fiintei lor, ceva ce trebuie sa fie tot mai interiorizat. Personal nu am auzit de vreo pozitie oficiala a BOR cu privire la acest fenomen. A fost doar o interventie a purtatorului de cuvant (Doamne, ce formulare stupide!) al Patriarhiei destul de neutra si fara nici un angajament.

Deci, care ar putea fi concluziile? Mai poate fi stapanita si reglementata intr-un fel sau altul informatia? Nu, si acest fapt este tot mai evident din zi in zi. Mai asculta cineva de vreo autoritate fie ea de necontestat si temuta (cel putin intr-o parte a lumii) secole de-a randul? Greu de presupus ca acest lucru se va intampla. Ceea ce este demn de retinut este insa recunoasterea intrinseca a fenomenului care a generat acest document papal.
Si atunci, cine ar putea pune ordine (admintand ca aceasta “ordine” ar fi necesara)? Noi, tu, eu, discenamantul, “vocea interioara” pe care poate ar trebui sa o ascultam mai des decat o facem, fara sa mai asteptam “indicatii” de undeva…

Orice final de an predispune la clasamente. Media, in general, ne ofera zilnic clasamente cu sportivi, actori, evenimente, gafe, balbe etc., toate in diferite grade de importanta. Aceste clasamente au, desigur, roluri multiple. Unul ar fi de confort fie el si indirect care sa te asigure ca s-a mai intamplat si cate ceva care merita readus in atentia opiniei publice si ca deci anul nu a trecut degeaba si ca nu a fost chiar atat de ciudat.

Pentru altii este o nevoie organica de repere axate pe tripleta oameni-fapte-intamplari asa incat memoria sa ramana intact, iar contabilizarea lor sa creeze chiar amuzament. Daca am face o ancheta prin esantionare sociologica si am intreba “ce a insemnat anul 2010 pentru fiecare?”, cred ca raspunsurile ar fi foarte diferite de la om la om si de la meridian la meridian. Pentru fiecare dintre noi a fost un an interesant de trecut, nu prea bland poate, dar oricat de dificil l-am perceput multi dintre noi, in mod cert nu a fost un an plictisitor si nici lipsit de provocari fie acestea exterioare noua, fie cu noi insine de a percepe realitatea si faptele concrete intr-un mod transformator. Voi reveni poate la acest subiect intr-un alt comentariu care sa incerce sa raspunda la intrebarea didactica “ce am invatat noi in acest an?” – asa ca la scoala…
Dar sa revin la tema initiala. Colegii nostri de la ComputerWorld USA au facut, fireste, si un Top 10 al celor mai apreciate materiale ale anului care iata este pe cale sa plece. Le voi enumera pe scurt (este un top al cititorilor) si poate, in mod cert, veti gasi si alte subiecte care ar fi meritat sa fie in top. Nu voi intra in detalii pentru ca la vremea lor le-am prezentat pe larg. Apoi imi voi permite cateva comentarii. Asadar:

1. Apple o comite din nou – iPad consfinteste ceea ce incepuse sa fie tot mai evident, si anume faptul ca deja traim din plin in era post-PC.
2. Microsoft recupereaza piata cu Windows Phone 7.
3. Verizon lanseaza LTE Network.
4. Saga HP – Hurd – o soapopera (telenovela) de boardroom care continua.
5. Google in China – un thriller geopolitic.
6. Stuxnet – primul vierme proiectat special pentru atacul sistemelor mari industriale.
7. O echipa internationala a demantelat reteaua Zeus.
8. “Street View” de la Google a reaprins dezbaterea despre viata privata si atacul la intimitate.
9. China castiga premiul cel mare pentru cel mai rapid supercomputer – Tianhe.
10. Piata IT revine la cifre mari: sezonul de achizitii (Intel a cumparat McAfee cu 7,7 miliarde USD – cea mai spectaculoasa) a fost foarte bogat.

Si acum cateva cuvinte. Chiar daca veti considera ca poate au fost si alte subiecte care meritau sa fie incluse in acest Top 10 cred ca si acesta merita foarte multa atentie. M-am uitat pe topul de anul trecut si era, ca sa zic asa, mult mai tehnologic. Acesta are cateva particularitati care vorbesc de la sine despre schimbarile majore care au loc pe planeta si in lumea tehnologiilor. In primul rand, China apare de doua ori in acest clasament. Este foarte adevarat ca unul dintre subiecte este politic ceea ce ne face inca o data sa nu ne mai indoim de rolul strategic pe care il are tehnologia si informatia oriunde in lume, mai ales intr-o lume globala. Desigur ca de-a lungul anului China a tinut de multe ori capul de afis in zona de care ne ocupam si prin alte subiecte cum ar fi destinatii de outsourcing (despre care am scris pe larg la momentul respectiv), investitiile uriase in cercetare, in invatamantul de profil, planurile clare pentru urmatorii 20 de ani etc. Deci este un subiect la care ne vom uita in continuare cu atentie.

O alta idee interesanta este legata de adevaratul cyber-razboi in care traim. Doua dintre materiale au acest subiect. Nu este zi in care sa nu fie stiri si comentarii despre atacuri virale, despre noi forme de fishing, despre noi versiuni de antivirusi etc. Deja profilul hackerului singuratic si frustrat (sau interesat financiar) este de mult depasit. Vorbim acum de retele care concentreaza atacuri, de adevarate “armate” invizibile care au toate datele unor structuri paralele distructive, ceea ce este deja o alta poveste.

Sa fie achizitiile masive facute in aceasta toamna care insumeaza cifre mari de zeci de miliarde de dolari un semn bun de revenire a pietei? Nu m-as grabi cu un raspuns entuziast afirmativ. Aceste achizitii pot sa insemne foarte multe lucruri: revenirea burselor la cifre in crestere pe actiuni, ingustarea pietei, mutarea catre servicii complete pentru clienti si multe altele.

In sfarsit, dar nu in cele din urma, s-a consfintit in acest an ca deja suntem in era post-PC. PC-ul, asa cum il stiam, este deja o amintire. Se poate acum comunica si lucra de oriunde, cu orice fel de device, se pot comunica orice date, iar accesul la Internet este la indemana tuturor.
Probabil ca ar fi meritat sa fie in acest top si multe alte stiri mai ales cele legate de retelele sociale (Facebook e-mail poate a fost cea mai de impact), de cloud computing care cattiga tot mai mult teren si de multe altele. Traim schimbarea si suntem contemporani cu ea. si cred ca poate, la o recapitulare de final de an, aceasta poate fi cea mai importanta concluzie. Iar modul in care ne pozitionam fata de aceasta schimabare este de fapt cheia cu care privim atat trecutul apropiat, cat si viitorul care deja a si inceput.

Incep cu o introducere de limba de lemn. Suntem in preajma Sarbatorilor de Iarna (am scris cu majusculele cuvenite si a se citi cu voce tremurata de emotie) si, fireste in plina isterie deja generalizata. La radio (aproape indiferent de post) se transmit in nestire melodii “tematice” cu obstinenta si intr-o perseverare exasperanta. Aflam mereu ca vine Craciunul, cu daruri si fulgi de nea, de parca nu stim acest lucru. La tele-uri e si mai rau: imagini si comentarii febrile din supermarketuri cu oameni care cumpara (deh, mai putin ca altadata ca este criza, nu?) ca sa aiba cele “cuvenite” pe masa, cu preturi si comparatii, cu vaitaturi, ca ce ne facem? ca unde sunt caltabosii de altadata si cirnatii care ne umpleau viata?!. “Masa” a devenit deja scop in sine iar “Sarbatorile de Iarna” exista doar ca sa ne satisfacem sfincterul piloric. Si o sa o toooot tinem in mese, asa pret de vreo 2 saptamini cu “cele cuvenite”, prilej excelent pentru advertizeri si pentru media sa faca ceva bani din reclamele la Dicarbocalm si la Colebil si de sfaturi penibile ale medicilor intrebati adinc si inteligent “cum sa trecem “Sarbatorile de Iarna” cu bine desi serviciile de Salvare lucreaza non-stop?” Ma rog, Sarbatorile de Iarna au inceput de prin octombrie cind magazinele deja se umplusera de mosi de ciocolata, iar de vreo luna nu este colt de strada sau vreun loc public in care sa nu dai de vreun mos zimbitor care sa te asigure ca vine ceva minunat pentru fiecare dintre noi.

In acest context (si de fapt aici vreau sa ajung) odata cu “Sarbatorile de Iarna” (din nou, va rog, voce tremurata de emotie) vin si numeroase tirguri de profil (suna bine asa) care, desigur infrumuseteaza parcurile orasului. E frumos, e de sarbatoare, si ne place. Nu este, Doamne fereste, un lucru rau! Dar, sunt in acelasi timp si tirguri si manifestari de binefacere. Asa, ca vin “Sarbatorile de Iarna” (sau dupa caz cele Pascale) prilej sa ne amintim brusc de copii, de cei defavorizati, de batrini, de cei uitati si organizam manifestari care sa ii ajute intr-o forma sau alta. Sa fim bineintelesi: nu este un lucru rau ca se fac astfel de actiuni si ca ele sunt tot mai numeroase. Ceea ce mi se pare ca este ca o indulgenta cumparata pentru Rai este periodicitatea lor. Mi-as dori mult ca numeroasele fundatii si asociatii sa faca actiuni constante si consecvente. Sa le intilnim mai des si nu numai de sarbatori ca sunt implicate in viata sociala. Sa devina acea voce a societatii civile pe bune ca sa faca schimbarea. Sa nu mai intre mereu in corul “celor cuvenite” doar de doua ori pe an. Anul are in principiu si pina la noi schimbari 365 de zile, in care de regula orice fiinta trebuie sa manince de minim 2 ori pe zi si sa se si imbrace corespunzator. Cozonacul de Craciun (+portocalele unde este cazul) nu tin de foame pina la Pastele urmator. Veti spune, sigur, asa este, numai ca cei implicati nu au timpul fizic, este totul pe baza de voluntariat etc. Da, asa e, numai ca as vrea ca lucrurile sa fie altfel. Si nu din punctul de vedere al statului, ci al acestor fundatii si asociatii care isi fac simtita prezenta doar de sarbatori. In rest, totul parca intra intr-un fel de uitare apatica, nu ne mai pasa de nimic, nu ducem lucurile pina la capat, care capat poate fi ceva foarte concret. Iar concretul ca de obicei, ne omoara. Pentru ca in hatisul multelor asociatii, fundatii dar si autoritati ale statului cu cele mai nastrusnice denumiri (dati o cautare net si o sa vedeti) esentialul, ca sa zic asa, “ramine cu buricul netaiat”. Dar, stati linisititi, vine Pastele si atunci mai putem cumpara un cupon pentru Rai!

Aceste cateva randuri mi-au fost inspirate de volumul “Jocul foamei” aparut recent la Editura Nemira (prezentarea o puteti citi pe blogul lui Valentin Nicolau – www.noriimei.ro), primul volum din trilogia cu acelasi nume – de mare succes international – al autoarei Suzanne Collins. Nu voi relua prezentarea, va las sa descoperiti singuri despre ce este vorba.

Cartea are desigur invelisul unui roman de SF, cu o proiectie intr-un viitor nu prea indepartat, dar care arata cam sumbru si cu trimiteri evidente la prezentul pe care il traim.

Evident, veti spune, nu este nimic nou sub soare. Ne ducem in viitor sau pe o alta planeta, spunem lucruri grele si grave, scriem in cheie SF si cine vrea sa priceapa – pricepe, cine nu, ramane cu povestea in sine. Sunt multe carti de referinta in literatura mondiala care au mai multe straturi si poate cel mai cunoscut si popular exemplu este “In numele trandafirului”, roman ce poate fi citit si in cheia politista tipica prin cuplul Parintele Guillermo – Adso cu trimitere clara la faimosul detectiv londonez si la partenerul sau de anchete, dar si in cheia mai profunda a unor invataturi mai adinci.

Literatura SF are si ea multe astfel de exemple si poate Fundatia lui Isaac Asimov si Dune a lui Frank Herbert sunt cele mai faimoase. Ma opresc aici cu exemplele (care sunt foarte numeroase) pentru ca as dori sa revin la tema principala a acestor scurte note. Desigur ca in acest context se nasc cateva intrebari:

1. Cat din ceea ce s-a scris este pura imginatie sau premonitie (ca sa ii spunem intr-un fel, desi nu este chiar acesta termenul)?

2. Este firea umana aceeasi si se manifesta la fel in conditii de stimuli sociali si politici externi indiferent de epoca, cultura, etnie, stare economica etc.?

3. Cu alte cuvinte, la nivel macro, suntem chiar asa de usor de manipulat? Ceva paine si ceva circ si suntem deci rezolvati?

4. Unde ar trebui lucrat? La educatie? La cultura? La incredere? La invataturile spirituale?

5. Suntem condamnati (as spune chiar damnati) sa repetam la infinit aceleasi greseli in pofida tuturor marilor invatatori spirituali ai umanitatii? Au fost misiunea si martiriul lor in van?

6. Cat conteaza calitatea individului in raport ca marea masa? Mai sunt si alte intrebari si mirari, dar ma opresc aici. Vi le puneti si dv. cu siguranta mereu, mai ales ca traim in case cu zeul “device” acompaniat vesnic de zeita Internet (unde device este ce vreti dv.: TV-ul, mobilul, Ipod-ul, laptopul, notebook-ul, orice fel de echipament care comunica, transmite si primeste informatie de oriunde si catre oriunde) si numai cu foarte mare greutate reusesti sa alegi informatia utila sau sa vezi dincolo de perdelele de fum.

Daca raspunsurile la intrebarile de mai sus sunt afirmative (sau negative, dupa cum este cazul), atunci chiar avem o problema. A supravietui, nu inseamna a trai, a invinge, nu inseamna in mod necesar a avea dreptate, a te maturiza mai repede, intrand in jocurile adultilor, nu inseamna a evolua.

Filozofiile orientale vechi vorbesc despre lumea inconjuratoare (pe care noi o consideram realitate palpabila) ca despre “maya” adica iluzie, pretuind mai mult valorile nevazute, nepalpabile ale unei realitati spirituale – singura care ne garanteaza echilibrul, culmea!, tot in aceasta lume a iluziei. Vechii samani din Anzi spun – aproape glumet – ca “oamenii ar fi poate mult mai linsititi daca ar sti ca toti ii supravietuim mortii” …

Deci cum ramane? Cum ne putem construi un alt viitor posibil dincolo de viitorul probabil (bazat pe date actuale si pe statisitici si care nu arata prea bine)? Unde ar trebui facuta schimbarea? Si, mai ales, de catre cine?

Cred ca semnalul de alarma este deja tras si o asftel de carte o face excelent. Nu este singura, dincolo de profetii si de profeti.
Grecii antici, atunci cind aveau o problema, o rezolvau intai la nivel de concepte si apoi o aplicau in societate. Asa s-a nascut conceptul democratiei. Romanii rezolvau simplu: dadeau o noua lege. Noi suntem, cred, mostenitorii acestui mod de gandire.

Desi titlul pare dramatic, ceea ce urmeaza sa va spun nu este chiar asa de pesimist. Colegii de la NetworkWorld din SUA s-au gandit la o trecere in revista a tehnologiilor, produselor si serviciilor (lansate nu neaparat in acest an) care, din varii motive, au fost “ingropate”, abandonate sau pur si simplu s-a renuntat la ele. Ca tot vine Haloween-ul (la ei, si care cam are legatura cu lumea de dincolo), ei s-au gandit sa se uite putin pe ceea ce s-a lansat in 2010 si care a fost abandonat fie pentru ca produsul a fost lansat inainte sa ii vina vremea, fie ca situatia economica nu a permis adoptarea lui, fie, in sfarsit, ca intre timp a fost depasit de ceva nou aparut. Titlul materialului este “The IT Graveyard” si, fiind insotit si de ilustratii foarte nostime, chiar merita citit in detaliu, pentru ca in cele ce urmeaza noi vom spicui doar cateva dintre tehnologiile ti produsele care au fost intrerupte sau oprite. Este un fel de serial care a inceput in 2007 si pentru amuzament tehnologic chiar puteti parcurge acea arhiva.

Nu este un top, este doar o trecere in revista care contine inclusiv nume mari si grele ale industriei IT, dar cu atat mai mult “jos palaria” pentru curajul de a renunta la anumite produse sau servicii care nu au trecut proba pietei.
Google a anuntat in iulie 2010 ca a stopat dezvoltarea mult mediatizatei tehnologii colaborative Google Wave ca tehnologie separata. Google a dezvaluit multe dintre codurile Wave, asa incat acest produs va “trai” in multe alte proiecte.
in luna iunie, Microsoft a anuntat – dupa numai doua luni de vanzari – ca retrage de pe piata si renunta la smartphone-ul Kin, iar echipa care a lucrat urma sa fie integrata in colectivul Windows Phone 7.

Numai un an a fost pe piata serviciul Atmos Online Cloud Storage de la EMC. El a fost oprit in iunie 2010 invitand clientii sa migreze catre partenerii sai pentru toate aplicatiile critice, Atmos fiind in prezent un mediu de dezvoltare pentru furnizorii de servicii ai EMC.
in decembrie 2009, Apple a cumparat Lala (a companie de streaming de muzica) si toata lumea s-a intrebat atunci cum se va protrivi cu iTunes. inca nu este clar, dar in aprilie Apple a anuntat ca Lala va fi redusa la tacere in finele lunii mai 2010 si aplicatia Lala iPhone pare si ea destinata extinctiei… Dar sunt speculatii care spun ca Lala se va ridica din nou din mormant prin noile facilitati de streaming ale iTunes.
Lansat in 2007, Red Hat Exchange nu mai exista in acest moment. Piata a reactionat modest sau poate asteptarile au fost prea mari in ceea ce priveste adoptarea.

In fine, lista este mai lunga si mai contine Internet Explorer 6, Xbox Live service pentru jocurile originale Xbox, YouTube “Rickrolling” video (dar s-a revenit, pentru ca a fost o greseala), BlackBerry Curve 8900, Google Gears si altele. Cum am spus mai sus, le gasiti pe toate si cu detalii pe site-ul www.networkworld.com.

Care este de fapt ideea? (Bine, aceasta intrebare suna mai mult cu aceea de la scoala: copii, ce am inteles din lectia de astazi?) Cred ca sunt de fapt cateva concluzii de tras din acest material, care sunt considerente personale, dincolo de o fina ironie de final a autorilor materialului (“pay your respect or gossip about…”). O prima concluzie este aceea ca nu exista retete si strategii infailibile si ca unica validare a unui produs sau serviciu o face piata. O alta concluzie care mi se pare importanta este modul in care “case mari” recunosc esecul sau neadecvarea produsului respectiv si nu se adancesc in pierderi mergand pe un drum care nu duce nicaieri. Aici se vede de fapt adevarata flexibilitate si realul profesionism in zona de business si tehnologie a companiilor mari. stiu cand sa renunte, au curajul sa o faca si intre timp pregatesc o noua tehnologie sau un nou produs care in mod cert arata ca au invatat lectia analizand clar si la rece feed-back-ul de piata.
Ar fi poate mult de invatat din atitudinea lumii adevarate de business. Subliniez “adevarate” pentru ca cele mai bune lectii de viata le inveti din esecuri, cu conditia sa le constientizezi, sa iti pese si, mai ales, sa fii profesionist.

Inchei cu un citat din Bill Gates (pe care eu il scurtez) care a spus la un moment dat ca “succesul este un profesor prost”.

Nu, nu este o gluma, este realitatea in care am inceput sa traim.
N-avem timp, suntem vesnic grabiti, alergam mereu dupa mai nimic si, din cand in cand, gratie circului mediatic, aflam de la televizor ca se mai pomenesc ceva sfinti si, “just in case”, scurtam timpul si distantele “ducandu-ne” pe o retea sociala ca sa ne facem datoria fata de rai.
Gandul conteaza, ar spune unii, si nu mijloacele de exprimare sau canalele de comunicare. Important este sa dormi linistit ca Sfanta are cont pe Facebook, te “aude” si te “vede” oriunde te-ai afla. Simplu, nu?
In curand ne asteptam sa ii gasim in Second Life si pe Sfanta Parascheva si pe alti mucenici (Sfantul mare Mucenic Mina, cel care rezolva problemele financiare, sau pe Sfantul Ciprian, mare vrajitor devenit sfant, ehee… ce prilej de Facebook ar fi!), si sfinti cu biserici cu tot si asa este deja inca si mai simplu. Poti chiar sa “intri” in biserica, sa faci cele trebuincioase si gata, ti-ai asigurat pasaportul pentru “dincolo”. Atentie, urmeaza Sfantul Dumitru (chiar in doua etape, fiind vorba de doi Sfinti Dumitru, unul numit si Basarabov) care patroneaza chiar Bucurestii si nu Iasiul, ocazie de trafic la greu pe Facebook, dar si de delir in media, prilej de etalare de stupizenie absoluta in reportajele care incep invariabil cu intrebarea (adresata pelerinilor reali si nu virtuali) de ce sunteti aici? Un posibil raspuns la aceasta adanca intrebare si care sa tina cont de ce s-a mai descoperit prin fizica cuantica si din carti de-alea cu Universul Holografic, deci un posibil raspuns ar fi: esti sigura, draguta, ca sunt aici? Desigur ca ideea de pelerinaj sufera mult la noi si tot din cauza media. Ce vedem la TV-uri? Oameni zgribuliti, infofoliti, cu limbaj restrans (“sa ne rugam, mama, pentru sanatate!”), cu lucruri in maini de trecut pe la racla purtata in multime (trebuie sa recunoasteti, cu racla e mai greu pe Facebook!), in fine, cu un “environment” care descurajeaza prin fapte si intamplari un pelerin autentic si un credincios nedeclarativ. In treacat fie zis, moastele Sfintei Parascheva stau tot anul in Catedrala Mitropolitana de la Iasi, cu racla cu tot, deci 364 de zile (am exclus ziua praznuirii) te poti ruga sfintei in liniste si reculegere si in mod cert, sansele de a primi ajutor sunt poate mult mai mari.
Pelerinaje se fac peste tot in lume. Iasiul in particular este trecut in circuitul mondial ecumenic de pelerinaje tocmai datorita Sfintei Parascheva. Scopul lor real, in mod pretentios spus, este un fel de penitenta care sa te ajute sa iti linistesti mintea, sa iti regasesti sufletul si deci credinta, sa te rupa de cotidian si, in final, trecand mai multe probe ale calatoriei, sa ajungi sa te cunosti pe tine insuti. Un pelerinaj este prin excelenta o “calatorie” de cautare (a ta, a adevarului, a iluminarii in cazurile fericite) si nu o coada, o imbulzeala, o asteptare (uite, acuma iese cu racla!) ca un fel de ispasire colectiva de tip sacrificial. Ma rog, la limita si asta ajuta, poate! Totul este sa nu devina o moda (ai fost, fata, la Iasi?!), ceva de facut musai ca sa te poti intoarce apoi la pacatele de zi cu zi si sa crezi ca esti absolvit fie si numai prin imbulzeala, ceva care prin gesturile exterioare indeparteaza de la esenta.
Si daca este asa, sa traiasca Facebook-ul! E cool, e modern, urmeaza alti sfinti (ca sunt multe moaste in Romania), ajungem repede la spovedania online in timp real, spunem “Tatal nostru” de cinci ori si mintuirea-i gata! Stati linisititi ca vine ea cumva si impartasania online!
Ce simplu e!

Ca tot omul, ascult radioul in masina. De multe ori nici nu sunt atenta la asa-zisii moderatori care vorbesc doar ca sa se auda pe ei si sa umple ceva minute intre doua melodii. Astazi de dimineata (vineri 10 septembrie) o afirmatie (cea din titlul acestui comentariu) mi-a atras atentia si deodata am realizat amalgamul de cuvinte care spun acelasi lucru intr-o hemoragie de vorbarie deja caracteristica.

A vorbi mult si a nu spune nimic este deja un sport national. Si de multe ori acest lucru se numeste jurnalism, gazetarie (mai pe vechi), iar fetele si baietii spun ca sunt ziaristi si reporteri. Principiul repetiei a devenit deja cutuma de umplere de timp la jurnalele de stiri la TV. De obicei, din studio, de pe prompter ni se enunta stirea; apoi se “da legatura” la cineva care de la “fata locului” (fie “fata asta a locului” un sicriu, un viscol sau orice crispeaza reporterul asigurand-se astfel veridicitatea si impactul emotional) spune vajnic si uneori impiedicat si speriat acelasi lucru pana i se “ia legatura”; in final, pe imagini generice o voce din “off” ne spune pentru a treia oara acelasi lucru. Deci, de 3 ori ca sa le invatam pe dinafara. Desigur ca dincolo de acest amatorism evident este totusi si o cauza obiectiva: cu ce Dumnezeu sa umpli o ora de stiri? Se intampla totusi atatea orori in Romania (ca de cele bune nici nu poate fi vorba pentru ca stirile pozitive nu fac rating) incat sa poti asigura o ora de emisie?! Este mana cereasca atunci cand se intampla vreun incendiu sau vreun accident asa fel incat se mai rupe cumva sirul “stirii de 3 ori”!

O sa va intrebati desigur ce legatura are acest comentariu cu zona de IT de care ma ocup (sa zicem in mod jurnalistic, desi nu mai este de nicio lauda acum) de 25 de ani? Pai are, pentru ca in ultimele zile am realizat ca se toooooot casca o prapastie din ce in ce mai mare intre noi si “ei”. Mi-am facut un obicei, ca in afara enewsletterelor pe care le primesc prin reteaua interna a IDG, sa ma uit pe diagonala pe site-urile noastre importante din SUA (Computerworld, Networkworld, Infoworld, CIO, etc.) pentru a prinde pulsul pietei, pentru a citi comentariile, inclusiv cele de pe blogurile de tehnologii etc. Dupa cum stiti din cand in cand selectez cate un comentariu sau o analiza (legata de o stire calda) si vi le prezint. Ei bine, in ultima vreme nu am avut ce sa aleg si nu pentru ca aceste informatii nu exista (ele exista si sunt evident de un inalt profesionalism), ci pentru ca mi-am pus intrebarea: pe cine intereseaza de fapt? Cum sa alegi o ancheta de genul “Sustaining Innnovation” pentru marile organizatii, sa o adaptezi si sa incerci sa o realizezi in Romania? (Desigur ca aceasta “inovatie” se refera la implementarea unor solutii noi mai ales in zona virtualizarii, a ceea ce se numeste cloud computing etc., dar scopul acestui comentariu nu este acela de a etala termeni tehnici si tehnologii noi). Problemele “lor” sunt cu totul altele. A fost criza si acolo. Nu s-a iesit inca pe de-a intregul ca sa zic asa. Cresterile la vanzarile din zona tehnologiei informatiei (echipamente, componente, software si servicii) sunt inca modeste, dar sunt, pentru ca marile corporatii si companii au inteles ca prin IT se pot reduce costurile, se poate creste eficienta (acestea nu sunt vorbe goale ca la noi, ci rezultatul unor analize serioase de business care se aplica si in zona publica si guvernamentala) si se pot depasi momentele critice. Iata un alt exemplu: un plan ambitios al administratiei Obama inceput inca de la inaugurarea mandatului, este legat de externalizarea serviciilor IT (si nu numai) in zona rurala americana si nu in destinatii overseas (cum ar fi India), pentru care s-au prevazut multe facilitati si de comunicatii si de natura fiscala din motive evidente. Si planul a inceput sa dea roade. “Rural America” a inceput sa devina o destinatie tot mai cautata pentru externalizare de serviicii, asa incat de curand guvernul Indiei a protestat vehement impotriva masurilor luate de statul Ohio (de exemplu) pentru a incuraja companiile care externalizeaza servicii in acest stat si, evident, pentru a le descuraja pe cele care inca se duc peste mari si tari. Ma rog, exemplele pot continua, dar ideea de baza este cea pe care am enuntat-o mai sus. Sunt astfel de teme interesante pentru noi? Nu. Sunt interesante aici la noi, abordarile moderne de marketing si de promovare de produse? Nu, pentru ca pe Dambovita criteriile sunt altele. Se rup din maini trendurile si comparatiile intre diferite dispozitive si device-uri asa incat sa decizi ce sa cumperi? Nu. (In Romania se cumpara putin si aproape exclusiv pe criterii economice). Deci, despre ce sa scriem? Iata, despre prapastia tot mai mare care se casca intre noi si “ei”, intre ceea ce fac “ei” si ceea ce NU facem noi, intre ceea ce ii intereseaza pe “ei” si nu ne mai intereseaza pe noi, despre problemele noastre reale (pe care degeaba le tot vorbim ca nu se intampla nimic), despre aceasta apatie si lincezeala care sapa mult si insidios la temelia oricarui curaj si entuziasm de a construi ceva? Despre ce? Dati-mi o tema si va promit ca invingem!

In rest, e bine. Este sfarsit de saptamana si inceput de weekend. Iar cand va fi sfarsit de weekend si inceput de saptamana vom astepta cu nerabdare urmatorul sfarsit de saptamana si inceputul de weekend.

In nebunia ultimelor zile pe care noi, aici, pe planeta Pamant, tara Romania, am trait-o, mai multe stiri si imagini de interes au trecut practic neobservate.

Da, este adevarat, traim ceva alienant, agresiv, care parca ne absoarbe intreaga energie, ne canalizeaza toate eforturile si inteligenta ca sa rezistam, ca si cand n-ar mai exista nimic in jurul nostru. Tornade, avioane care se prabusesc, cutremure (care de la gradul 6,5 Richter in sus sunt deja stirea a 5-a), razboaie, batai cu rosii (in Spania, si tot acolo oameni care protesteaza goi si vopsiti impotriva coridelor), un continent intreg (Africa neagra) care se macina sub ochii nostri in lupte infernale, …lista o continuati cu ce vreti. Orice jurnal de stiri abunda de aceste orori prezentate sec, ca fapt divers, la orice ora din zi si din noapte.

Totusi, pe planeta Pamant se intampla si multe alte lucruri si fapte minunate. Festivaluri de muzica clasica, evenimente artistice si expozitionale de mare valoare, oameni frumosi care fac lucruri minunate pentru semenii lor, descoperiri in stiinta si tehnologie, si cate si mai cate, care atunci cand afli de ele ca se intampla, sau ai privilegiul sa cunosti un astfel de om, iei parca o gura de oxigen si primesti un fel de combustibil cu care mergi mai departe. Probabil ca inteleptul atunci cand a spus ca acolo unde este multa lumina si umbra este pe masura, a avut dreptate. In ceea ce ne priveste, noi suntem undeva la mijloc, aici in tara Romania. Poate se intampla (si cu siguranta ca asa e) si multe lucruri/fapte frumoase. Dar nimanui nu ii mai pasa si oricum nu sunt stiri care sa faca rating. Spectacole frumoase? Sunt cu siguranta, dar modul de promovare, precum si achizitia de bilete (pentru zona teatrala in proportie covarsitoare de la casele de bilete, ceea ce este complicat la viteza in care traim) le fac destul de greu accesibile (intr-o paranteza fie spus, asta se intampla mai ales in cele cateva mari orase in care au mai ramas teatrele active…). La capitolul “orori” stam inca bine: ceva violuri, furturi (ei, nu hold-up-uri, asa bancomate sparte), batai cu bate si ce ar mai fi prin casa omului, intre clanuri, ceva pietoni morti pe “trecere”, in fine, un incendiu grav la o maternitate cu victime inocente generand o mare tragedie, dar si un prilej de amplu neprofesionalism pe canelele media cu o abordare de tip ev mediu si vanatoare de vrajitoare (rugul aprins in piata publica acum cateva sute de ani spre deliciul prostimii se numeste astazi linsaj mediatic) si cam aici suntem. Ororile noastre adevarate sunt mult mai subtile si mai “macinatoare” pentru ca ating largi categorii de oameni (statistic vorbind, cu mult mai multi decat cei care, de exemplu, pier intr-un accident aviatic sau intr-o lupta intre clanuri) pentru ca, iata, a fost nevoie de cozi ca sa se depuna declaratii (NUMAI IN DOSARE DE CARTON CARE SE POT INCOPCIA, Doamne, ce cuvant!) si bani, intr-o nebunie si o umilinta fara margini dublate de declaratiile aiuritoare ale oficialilor nostri. Nu mai revin pentru ca multi dintre noi am trait-o si am vazut-o. Probabil ca actorii vor juca tot mai putin, iar marii maestri se vor retrage pentru ca este putin credibil sa iti imaginezi ca un Radu Beligan sau un Ion Lucian (si multi altii) se vor calca pe picioare sa stea la coada sa depuna orice ar fi de depus! Mai este in mod evident un drum lung pana la informatizarea administratiei in mod real. Dar nici macar aceasta idee nu mai vreau sa o detaliez pentru ca este prea evident, desi este poate unica legatura a acestui text cu domeniul de care ne ocupam de atata timp multi dintre noi.

Isac Asimov este un nume sacru al literaturii SF. Ma rog, cred ca el a fost incadrat in acest gen literar din lipsa unui termen mai bun, pentru ca el a fost un mare vizionar si care a inventat, intre altele, termenul de robot stabilind cu aceasta ocazie si cele trei legi de baza ale functionarii lui. Una dintre cartile de referinta ale acestei literaturi si cred ca a literaturii in general este fara indoiala Fundatia. Pentru cei care nu au citit-o, o recomand cu toata caldura, desi in avalansa de filme SF si 3D din ultima decada nu prea stiu ce “priza” ar mai avea la noile generatii. Este un roman (daca vreti) clasic, in care se introduce o noua stiinta, Psihoistoria, si un master plan care sa tranziteze secolele si mileniile prin crearea unei planete-dublura, secreta, care sa fie rezerva atunci cand locuitorii planetei de baza urmau sa o ia razna (lucru stiut prin estimarile psihoistoriei si ale unui personaj de geniu). Cred ca Asimov este unul dintre autorii care ar merita recititi in cheia noastra de acum pentru ca am gasi, sunt convinsa, multe raspunsuri sau solutii. Recent, o stire care nu prea a facut senzatie (nu continea sange, nu avea politica, deci nu merita comentata) a fost pe toate agentiile de presa: o sonda care haladuieste printre stele de ceva ani a trimis cateva fotografii cu sistemul nostru solar vazut de la 128 de ani lumina. Undeva pe acea fotografie, un punct mic de tot era planeta Pamant. Cu greu puteai sa iti imaginezi ca acel punct mic din Universul nostru observabil din dimensiunea noastra poarta printre stele (ce poetic!) sase miliarde de suflete care cu greu isi vor gasi pacea si armonia. Dar ea, planeta, inca ne poarta asa cum suntem. Si vazand acea fotografie, m-am intrebat cu speranta: oare o avea vreo dublura undeva?

Mihaela Gorodcov

Nu, nu este o noua formatie care a aparut peste noapte, ci este cu totul altceva. Si acest altceva este legat de nevoia stringenta a publisherilor sa reziste in contextul scaderii dramatice a printului monetizind activitatea online. Personal nu cred in abordarea fundamentalista care spune ca printul va disparea cu totul, ca vom trai/citi ziare si carti/lucra intr-un univers exclusiv digital. Cred ca lucrurile vor ajunge poate la un echilibru care sa nu primejduiasca in mod excesiv padurile planetei (oricum puse in pericol si disparind exponential din foamea industriala mult mai mult decit din producerea de hirtie!), dar care sa nu priveze omul de o placere reala, si anume aceea a cititului pe hartie. Poate ca sunt “de moda veche”, dar abordarile echilibrate chiar si in business, sunt, cred, optime.

Ani buni de zile dupa aparitia internetului nici un publisher sau editor de reviste si ziare nu s-a preocupat prea mult de internet ca sa il valorizeze intr-un mod oarecare. Au (si am) pus continut gratuit si integral, stiri, informatii, orice, fara o prea mare grija de ceea ce se anunta la orizont.
Desigur au fost si exceptii (National Geographic fiind un caz pe care il stiu, dar desigur au fost si multe altele) in care site-ul nu era decat un abstract de continut, cu date de identificare, cu promovare pentru un anumit cover, care toate duceau la publicatia tiparita. Dar, in mare, fenomenul a fost cel de content gratuit. In egala masura este de remarcat fenomenul proliferarii televiziunilor de nisa (inclusiv a celor de stiri) si a posturilor de radio. De la tara la tara si de la zona la zona au fost totusi diferente destul de semnificative in ceea ce priveste evolutia printului vs online si modul in care aceasta situatie a evoluat a depins de multi factori locali, in afara celor generali si globali.

Criza economica nu a facut decat sa accentueze un fenomen care deja incepuse, si anume declinul tipariturilor in favoarea online-ului. Acest fenomen incepuse si datorita “terenului” cucerit intr-un ritm alert de catre Internet. Evolutia Internetului in sine, precum si raspandirea comunicatiilor de banda larga au determinat, initial, un anumit public, in special tanar, sa isi schimbe complet comportamentul de cititor. A venit si criza care a avut drept rezultat taierea drastica a bugetelelor de publicitate si de promovare (ca o paranteza, pe mine ma amuza si ma intristeaza in acelasi timp inventia sintagmei “Noi ne orientam acum spre PR!” …asa si unde il faci, pentru ca Internetul nu este nici ieftin si nici gratis?). Asa incat, editorii s-au vazut nevoiti sa se uite din nou atent la online si la modalitatile in care pot face bani intr-un model complet nou de business.

Prima idee (si nu a fost a oricui, ci a New York Times) a fost sa puna o taxa pe continutul numit “premium”. Esec total, nu numai pentru ei, ci si pentru alti publisheri care au facut acest lucru, pentru ca intr-o lume globala si globalizata nu mai exista content “premium” sau exclusivitati si, mai ales, pentru ca nu este posbil sa pui o taxa pentru ceva ce pana atunci fusese gratis. Fireste ca s-au incercat nenumarate alte metode cu succese limitate in timp de a face bani si de la cititori, model de business mostenit din print prin vanzarile directe si abonamente. Unui publisher ii este foarte greu sa isi gandeasca businessul fara aceste tipuri de venituri… Nu le voi enumera aici pentru ca nu acesta este subiectul acestui material.

Iata insa ca tot de peste Ocean vine o idee ale carei rezultate le vom urmari cu atentie in perioada urmatoare, si anume The Sun Chronicle din Massachusetts (sa nu uitam totusi ce inseamna aceasta zona pentru SUA) a decis sa puna o taxa, nu mare, de 99 Cents pentru cei care vor sa posteze un comentariu la articolele aparute pe site-ul publicatiei. Cu alte cuvinte, vrei sa iti dai cu parerea si nu oriunde, ci la mine pe site, OK, dar pentru asta trebuie sa platesti ceva si desigur sa respecti niste reguli de baza, de limbaj etc. Ei, ce ziceti? Cum vi se pare ca va merge acest model? Este de vazut pentru ca este, intr-adevar, o premiera.
Haideti in incheiere sa facem un mic exercitiu de imaginatie: cum credeti ca ar functiona asa ceva in Romania? Suntem o tara in care parerismul este un sport national (si un mod de a te face remarcat chiar si cand nu ii pasa nimanui de ceea ce crezi), fie ca este la TV, radio sau pe Internet. “Sa platesc ca sa imi spun parerea?! Pai sa ma plateasca ei pe mine ca sa o auda!” La noi se numeste democratie, audienta, impact la cititori/ascultatori/privitori (va amintiti chestia aia cu “parerea ta conteaza!”), pulsul pietei, “sa vedem ce zic oamenii despre acest subiect”, toate acestea cufundandu-ne intr-o masa amorfa de mediocritate care ne
cuprinde tot mai mult.

Si acum chiar ca inchei cu un vajnic reportaj difuzat pe un canal de stiri in legatura cu un cod rosu de canicula: reporterita s-a deplasat in sud, langa Giurgiu sa ia – evident – pulsul oamenilor. S-a dus la circiuma din sat (ma intreb unde altundeva se putea duce ca sa gaseasca oamenii la 11 dimineata?! ca doar nu la biserica!) si i-a intrebat: “Ati auzit ca este cod rosu de canicula? Stiti ce trebuie sa faceti in aceasta situatie?” Oamenii mirati si deranjati s-au uitat unii la altii, s-au codit si l-au indemnat pe cel care parea a fi Morometele local sa zica el ceva. S-a gandit putin si a zis: “Apoi, duduie draga, stim si nu e bine cu codul asta de zici mata. Tocmai d’aia stam aci la umbra si bem o bere pentru ca apa, pe caldura asta,
face condens in organism si asta iar nu-i bine.”
Autentic suta la suta.
Punct.