In functie de intonatie, la aceasta intrebare se poate raspunde intr-o mie de feluri. In Europa? In prapastie? (ma rog aici ar merge si clasicul “in balarii”!) Nicaieri? Se poate deci raspunde geografic, politic, economic, stradal. Bun. Haideti sa nu confundam tara cu statul, poporul cu populatia si oamenii in general cu cei care ne conduc. Citeşte mai departe…
Suna rau? Da, si nu este vorba de o reclama la un magazin de pompe funebre …(Desi chiar recent am vazut o reclama in domeniu care avea pentru o perioada limitata, probabil generata de niste statistici de “plecari” mai in grup, un fel de superoferta in care se vindeau 2 sicrie la pret de unul singur … Stiti dv. vorba aceea a francezului, “just in case”!).
Poate ar trebuit sa intitulez acest post “Viata ca diferenta de potential” nu in sensul in care va ginditi (si care are ratiunile lui sociale si psihologice) ci, din punct de vedere pur ingineresc, pentru ca ceea ce numim curent electric apare fix din acest din acest motiv. Ideea acestui post mi-a fost inspirata de o poezie publicata intr-o revista de cultura pe care o apreciez mult (Orizont – apare la Timisoara) intitulata “Micul ecraniu” si care apartine unui distins poet si om de cultura si anume Serban Foarta. Cred ca va dati seama cam despre ce este vorba in poezie pe care o puteti citi si pe site-ul publicatiei – www.revistaorizont.ro – numarul de noiembrie 2009. Desigur ca Serban Foarta se refera la televiziune si la modul in care cutia cu vise ne-a cotropit timpul, mintea, judecata, modul de a fi, de a “priza” realitatea, influenta deciziile, juca realitatea. O vedem cu totii prin sticla “ecraniului”, ca sa il citez pe autor.
Voluntar – ce cuvint! Cu ce il asociem noi in Romania? Cu literatura sau cu istoria, depinde cum privesti lucrurile (evident asta pentru cei mai culti dintre noi) si cu voluntarii pentru front fie ei barbati sau femei! Deci cu razboiul, cu apararea patriei, stiti dv….. Toate astea au fost de mult, si cum spuneam, au ramas simple pagini de istorie pe care cit de curind nu le va mai citi nimeni si oricum nu mai crede nimeni in asftel de idei sua principii.
Gata. Ne-am mutat in lumea virtuala. Si ne mutam tot mai apasat. Adio hirtii in cutiile postale cu pizzerii care pun altfel cascavalul, adio emailuri nedorite, adio sezatori si intilniri cu “Comitetul celor care vor salveze clopotul bisericii din localitate” – cu doamne harnice care croseteaza si vind mileuri ca sa stringa bani! Citeşte mai departe…
JO Vancouver – 2010
Am tot zis sa revin din amorteala iernii nesfirsite pe care o traim si am tot aminat nu atit de lipsa de inspiratie sau subiecte cit dintr-o anume lehamite generata de inutilitatea atitudinii. Cu totii ne plingem – unii la altii – dar troienele (nu femeile din antica Troie, alminteri foarte dovedite) parca ne-au contropit intr-un melanj oribil si negicios amestecat cu apa. Sa treci strada, ei, iata o mare aventura demna de un film cu Stan si Bran (va amintiti faimoasa replica “me first” si s-a scufundat intr-o groapa plina cu apa), sa mergi cu masina este practic un act mult prea aventuros, sa te uiti la televizor este ca si cum iti semnezi pasaportul pentru infern, sa vietuiesti este deja un act de mare curaj…..(ma rog pot sa continui lista de exasperari, dar o stiti bine, deci nu mai insist la corul plingaciosilor), asa incit acestea fiind zise m-am hotarit sa ma uit la altii. O sa ziceti care altii? Pai la altii, hat departe, fix in cealalta jumatate a globului, dincolo de GMT! Citeşte mai departe…
Iata ca a mai trecut un ROCS, al 15-lea din cei 17 ani de cind existam. E mult? E putin? Nu stiu. O sa revin la ROCS de indata.
Tot ce stiu este ca am luat practic tranzitia in piept cu toate ale ei. Nu avem timp sa ne plictisim pentru ca traim intr-o tara a impredictibilului, a reactiilor la orice nivel neconforme cu o cutuma oarecare sau cu un bun simt (Doamne in ce tara se poate face un meeting la care sa se strige “Jos Opozitia” ????????!!!!!!, cind ea, opozitia, este fatalmente jos si nu sus, adica la putere) si cred cu tarie ca am rezistat atitea milenii si secole de navaliri, razboaie (cu final incert pentru ca eu cred ca avem intotdeauna apetenta sa cistigam razboaie sau “puncte” si sa “pierdem pacea” oricare ar fi ea) pentru Citeşte mai departe…
- Viata pe un peron de halta -
(pentru cei mai tineri si ne-calatori cu trenul, halta era – sau poate inc amai este – un fel gara mica, cu peron mic, in care din cind in cind mai oprea cite un personal de navetisti obositi si care avea un fel de acar Paun care si locuia acolo de mai punea din cind in cind bariera …)
Cuvintul “criza” a devenit sablon si referire universala. In el incape totul, prin el se justifica totul (evident, nu cele bune), la resturante (alea mai populare) meniurile se deschid cu “meniu de criza” (si adica ce? ma uit in farfuria de la cealalta masa, vad ce maninca si daca are o mamaliga mica atunci sic, vai, omul e in criza!), politicienii (de ti-e greata pe trei vieti) bolborosesc pe la tv-uri masuri anticriza, ce ar mai trebui? Ei bine ar trebui sa avem si hoteluri de criza (cu jumatate de pat), luminari de criza in biserici (mai scurte, ca doar lumina conteaza….) , pe scurt “viata de criza”.
Cred ca suntem cu totii alienati pentru motivul foarte simplu ca aceasta criza ne-a dus in panica, frica si multa, multa agresivitate. (as avea si aici un comentariu dar nu este in tema la care vreau sa ma refer). Si deci ce facem? Este criza, deci, bref (cum ar spune bengalezii) ne oprim din trait. Ca doar si viata insasi trebuie sa devina una de “criza”. Ne dam in cap unii altora fara sa intelegem ca in alta parte sta cauza. Citeşte mai departe…
I am back pe blogul meu. A trecut ceva vreme de cind nu am produs cuvinte inteligente in acest spatiu, dar, dupa cum vedeti, revin. Ce am facut in ultimele doua luni? Cam ce a facut toata lumea: am incercat sa traiesc, sa “respir”, sa mai citesc cite ceva de suflet, sa incetez sa ma mai mir nesfirsit uitindu-ma pe sticle (ma rog, tot mai rar in ultima vreme ca te ia de cap cum ar zice un intelectual), sa plec intr-un concediu de 2 saptamini in Turcia, asa ca o terapie de bune servicii si de auzire a 2 replici favorite acolo de 10 ori pe zi “No problem” si “Nothing to worry about”, sa ma detasez (aproape in sensul budist al cuvintului) dar, in fine, nu mi-a reusit pe deplin, si apoi sa revin la butoane. Intre timp, o fuga de 3 zile la Londra asa pentru un meeting care, putea fi de fapt oriunde pentru ca programul a fost foarte strins.
In general sunt un om care face greu schimbari. Multi ma acuza ca sunt chiar conservatoare. Apuc de exemplu cu un parfum si nu il mai schimb sau o fac foarte greu. Odata ce ma obisnuiesc cu un serviciu/produs etc., imi este greu sa renunt si sa fac schimbarea. Unii zic ca aceasta atitudine vine chiar din zodia mea – capricorn – dar sunt, in orice caz , ca sa zic asa,… foarte fidela. Citeşte mai departe…