Post-uri care contin tagul opinii

PR-ul de la mama sa pe gard

Luni, Martie 16th, 2009

De o vreme incoace, si fara nici o legatura cu criza, pentru ca totul tine de ceva timp/ani, calitatea si continutul comunicatelor de presa scade exponential. Toata lumea s-a aruncat pe PR ca pe un colac de salvare in furtuna ca unic mijloc de promovare a orice se face intr-o companie iar, noi, ca publicisti suntem nevoiti sa folosim tot mai mult “cosul”, stiti dv. care. (mai mult…)

Suntem ceea ce gandim

Vineri, Martie 6th, 2009

Raspuns la comentariul Dnei Petrescu

Da, cred ca lucrurile pot fi privite si asa, adica intr-o etapizare evolutiva, dar si separarea lor succesiva cred ca ajuta. Pentru ca, vorba inteleptului noi alegem. Sau, altfel zis, si oricit de greu este, suntem ceea ce gindim. Ma gindeam in zilele trecute la faptul ca orice generatie (gindita in pasii mari ai istoriei, adica in medie din 50 in 50 de ani) a trait mari drame, fie ca s-au numit razboaie, foamete, schimbari brutale de regimuri politice etc si, ca, cum-necum, ajungem la vorba fizicienilor care spun ca haosul este premisa ordinii. Orice lucru nou, la scara sociala mare, se naste prin distrugerea a tot ceea ce este vechi. Si uneori se face cu o imensa brutalitate. Si cu ceea ce nu odata a fost numit in mod cinic “pagube colaterale”…… (mai mult…)

De la Einstein la Kawasaki (nu motocicleta) trecind prin Shakespeare

Miercuri, Martie 4th, 2009

Motto:Supravietuirea este cel mai bun  profesor! (nu am zis-o eu ci un om destept si unic  - desi fiecare suntem unicate pe nivelul nostru - pe numele sau Albert Einstein).

E criza. E criza? Cum, chiar e criza?! Vai, valeu, si ce ne facem???

(mai mult…)

7,2; 17; 11 (milarde de dolari)

Luni, Martie 2nd, 2009

Nu, nu sunt numerele câştigătoare la “6 din 49″ ci nişte sume de bani în moneda numită USD.

Într-un post trecut scriam despre stafful de campanie a actualului preşedinte american, despre programul său axat pe IT&C şi despre modul în care a considerat că domeniul de care ne ocupăm poate contribui la salvarea economiei ţării sale. Atenţie! Vorbim de SUA (în mod evident şi pentru oricine, ţara după care s-a dat şi se dă ora exactă în IT&C) şi despre IT&C! (mai mult…)

Diversiune si circ

Joi, Februarie 26th, 2009

Doamna Petrescu, in comentariul sau, are perfecta dreptate: diversiune si circ, ca doar e criza si de piine nici nu poate fi vorba! Trebuie sa imi recunosc dezamagirea si pentru multii realizatori de talk-show-uri care, desigur, de dragul audientei, transforma orice intr-o elodie…

Chiar aseara am vazut in emisiunea Sinteza Zilei un “mestacau” de nu stiu cite ore pe tema italiana (nu am avut rabdarea necesara sa urmaresc totul, evident), care desigur este importanta dar nu “dusa” in atita vorbarie, de fapt, fara solutie.

(mai mult…)

Isteria post-factum

Vineri, Februarie 13th, 2009

Motto: “Unde sunt legi multe, este dreptate putina!”
Napoleon Bonaparte

Este ceva ce ne caracterizeaza: odata faptul implinit - si daca nu ne place - ne crizam toti de la Vladica pina la opinca. Vai-valeu ne asculta toti, marele frate ne “vede”, ne urmareste, stie unde plecam pe net, atentie ce vorbim la telefon (in caz ca planuiesti sa rastorni guvernul, amina pe mai tirziu!), da’ de fapt sa ma asculte, ca ce? am pus gind rau ordinii publice?, da’ drepturile omului (cu O mare) unde sunt? vrem viata privata, ce Dumnezeu a vrut Orwell cu noi si de ce in 1984?! cind iata ne “tund” de abia in 2009!, talk-showuri indignate, incruntate, ce mai o isterie colectiva, vehementa si virulenta care, in fapt nu a ajutat la nimic si arata perfectul nostru “urechism” in a trata chestiunile arzatoare. Altele sunt in opinia mea problemele si racilele scoase la suprafata de aceasta lege.

(mai mult…)

Când ICT-ul salvează economia …..americană

Luni, Februarie 2nd, 2009

Nu vreau să mă înţelegeţi greşit. Nu vreau să fac parte din nici un cor local sau planetar, dar, vreau-nu-vreau tot despre noul preşedinte american voi vorbi în acest editorial.

Ştiu, s-a vorbit pina la saturatie despre acest subiect (evident, pe buna dreptate, fiind vorba de SUA si de primul presedinte de culoare …etc.. restul l-ati vazut in aceste zile la TV, in ziare si pe net) si temele pareau epuizate cind…..navigind pe site-urile noastre din SUA am gasit foarte multe comentarii “IT-oriented” despre noul presedinte american. Toate gravitind in mod firesc in jurul tehnologiei informatiei, subiectele fiind extrem de diverse: de la ce tipuri de gadgeturi foloseste Barak Obama, pina la Twitter, la rolul internautilor in cistigarea alegerilor prezidentiale si pina la “to do lists” in ICT pentru noua administratie.

(mai mult…)