Proiecte europene

Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”
„Investiţii pentru viitorul dumneavoastrã”
Bucureşti 29.10.2010 – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, cu sediul în Bucuresti, B-dul Maresal Al. Averescu nr. 8-10, sector 1, are în desfăşurare contractul de finanţare cu titlul „Întarirea Capacităţii Administrative a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti” semnat cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică în data de 16.06.2010 şi cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Proiectul, implementat pe o durată de 6 luni, are ca obiectiv general întărirea capacităţii de management instituţional şi de proiect, prin accesul la instrumente financiare şi prin promovarea de imagine.
La această dată, au fost obţinute următoarele rezultate:
|
Rezultate |
Valori anticipate în Cererea de finanţare | Realizat anterior | Realizat în perioada de raportare | Realizat inclusiv perioada de raportare | Procent de realizare |
| 1 |
2 |
3 | 4 | 5=3+4 | 6=5/2×100 |
| Studiu |
4 |
0 | 3 | 3 | 75% |
| Strategie | 2 | 0 | 1 | 1 | 50% |
| Anunţ presă | 2 | 0 | 1 | 1 | 50% |
| Apariţie publicitară | 6 | 0 | 3 | 3 | 50% |
| Echipamente | 2 PC | 0 | 2 | 2 | 100% |
| Echipamente | 2 monitoare | 0 | 2 | 2 | 100% |
Detalii suplimentare puteţi obţine de la:
Nume persoană de contact: Dr. Ing. Neculai Andrei
Funcţia: Director Proiect
Institutia: Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica – ICI Bucuresti
Tel: 021/3160736; Fax: 021/3161030; e-mail: office@ici.ro

Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”
„Investiţii pentru viitorul dumneavoastrã”
Bucureşti 27.10.2010 – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, cu sediul în Bucuresti, B-dul Maresal Al. Averescu nr. 8-10, sector 1, a semnat, cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică contractul de finanţare cu titlul „Întarirea Capacităţii Administrative a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti” cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
În implementarea proiectului s-a asigurat respectarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi se asigură integrarea activă a perspectivei de gen. În implementarea proiectului s-a respectat legislaţia europeană şi naţională privind egalitatea de şanse. Din echipa de implementare formată din 5 membri, fac parte 2 femei, respectiv 40%, iar vârsta membrilor echipei este cuprinsă între 30 şi 70 ani.
Proiectul a contribuit în mod direct la intensificarea colaborărilor internaţionale a ICI, datorită faptului că:
(a) asigură capacitatea necesară pentru a proteja drepturile de proprietate intelectuală din ICI asupra rezultatelor activităţilor sale, în contextul legislaţiei europene şi internaţionale;
(b) sprijină elaborarea propunerilor de proiect pentru accesarea instrumentelor financiare, inclusiv pentru dezvoltarea infrastructurii CD (infrastructura CD fiind un element esenţial pentru dezvoltarea colaborării internaţionale).
Detalii suplimentare puteţi obţine de la:
Nume persoană de contact: Dr. Ing. Neculai Andrei
Funcţia: Director Proiect
Institutia: Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica – ICI Bucuresti
Tel: 021/3160736; Fax: 021/3161030; e-mail: office@ici.ro

Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”
„Investiţii pentru viitorul dumneavoastrã”
Bucureşti 20.10.2010 – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, cu sediul în Bucuresti, B-dul Maresal Al. Averescu nr. 8-10, sector 1, a semnat contractul de finanţare cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, contract finanţat prin Programul Operaţional “Creşterea Competitivităţii Economice”, axa prioritară 2 “Creşterea competitivităţii economice prin cercetare-dezvoltare şi inovare”, Domeniul Major de Intervenţie 2.2 “Investiţii în infrastructura de CDI şi dezvoltarea capacităţii administrative”, Operaţiunea 2.2.4 “Întărirea capacităţii administrative”.
Proiectul cu titlul „Întarirea Capacităţii Administrative a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti” este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi are valoarea totală de 468.400,00 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 400.000,00 lei (valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 332.000,00 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 68.000,00 lei).
Proiectul contribuie în mod direct la realizarea obiectivului competiţiei, respectiv proiectul contribuie în mod direct la „întărirea capacităţii administrative a instituţiilor publice de cercetare-dezvoltare”, având în vedere următoarele aspecte:
• ICI este instituţie publică acreditată prin decizia ANCS nr. 9634 / 14.04 2008 (Anexa 2, pozitia 27), ca unitate componentă a sistemului de cercetare-dezvoltare de interes naţional;
• proiectul determină întărirea capacităţii administrative a ICI prin întărirea capacităţii de management instituţional şi de proiect, prin accesul la instrumentele financiare şi prin promovarea de imagine, conform indicatorilor de realizare ai obiectivelor.
Detalii suplimentare puteţi obţine de la:
Nume persoană de contact: Dr. Ing. Neculai Andrei
Funcţia: Director Proiect
Institutia: Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica – ICI Bucuresti
Tel: 021/3160736; Fax: 021/3161030; e-mail: office@ici.ro
Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”
„Investiţii pentru viitorul dumneavoastră”
Bucureşti 29.08.2010 – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, cu sediul în Bucuresti, B-dul Maresal Al. Averescu nr. 8-10, sector 1, a semnat, cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, în data de 16.06.2010, contractul de finanţare cu titlul „Întarirea Capacităţii Administrative a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti” cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Proiectul contribuie în mod direct la intensificarea colaborărilor internaţionale a ICI, conform celor mentionate mai jos:
(a) Proiectul asigură instituţiei capacitatea necesară pentru a-şi proteja drepturile de proprietate intelectuală asupra rezultatelor activităţilor sale, în contextul legislaţiei europene şi internaţionale, având în vedere faptul că ICI participă în diverse consorţii la proiecte Europene şi internaţionale;
(b) Proiectul sprijină elaborarea propunerilor de proiect pentru accesarea instrumentelor financiare, inclusiv pentru dezvoltarea infrastructurii CD (infrastructura CD fiind un element esenţial pentru dezvoltarea colaborării internaţionale).
Prin valorizarea celor menţionate mai sus, se anticipă obţinerea următoarelor rezultate în urma implementării proiectului:
(a) Păstrarea numărului de locuri de muncă în CD în cadrul ICI, respectiv 95 locuri de muncă;
(b) Crearea a 2 noi locuri de muncă în CD în cadrul ICI;
(c) Creşterea numărului de proiecte depuse la competiţii naţionale (de la 3 proiecte depuse în primul an înainte de începerea perioadei de implementare la 6 proiecte depuse cât se estimează că vor fi depuse în primul an după finalizarea proiectului), daca vor exista call-uri deschise;
(d) Creşterea numărului de proiecte depuse la competiţii internaţionale, de la 0 proiecte depuse în primul an înainte de începerea perioadei de implementare la 1 proiect depus cât se estimează că se vor depune în primul an după finalizarea proiectului;
(e) Creşterea numărului de articole ştiinţifice publicate, de la 8 articole publicate în primul an înainte de începerea perioadei de implementare la 13 articole cât se estimează că se vor publica în primul an după finalizarea proiectului.
Detalii suplimentare puteţi obţine de la:
Nume persoană de contact: Dr. Ing. Neculai Andrei
Funcţia: Director Proiect
Institutia: Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica – ICI Bucuresti
Tel: 021/3160736; Fax: 021/3161030; e-mail: office@ici.ro
Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”
„Investiţii pentru viitorul dumneavoastră”
Bucureşti 25.08.2010 – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, cu sediul în Bucuresti, B-dul Maresal Al. Averescu nr. 8-10, sector 1, a semnat, cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, în data de 16.06.2010, contractul de finanţare cu titlul „Întarirea Capacităţii Administrative a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti” cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Proiectul, implementat pe o durată de 6 luni, are ca obiectiv general întărirea capacităţii de management instituţional şi de proiect, prin accesul la instrumente financiare şi prin promovarea de imagine. Acest obiectiv va fi realizat prin următoarele activităţi: întărirea capacităţii de management instituţional şi de proiect a ICI, elaborarea documentelor necesare ICI pentru accesarea instrumentelor financiare, promovarea de imagine a ICI.
Proiectul asigură suportul IT&C necesar pentru o mai bună planificare şi gestiune a resurselor organizaţiei, o mai bună organizare a activităţii de management a instituţiei şi a proiectelor de cercetare-dezvoltare, elaborarea şi depunerea de noi propuneri de proiect, condiţii mai bune de lucru şi accesul facil la baze de date de specialitate.
Detalii suplimentare puteţi obţine de la:
Nume persoană de contact: Dr. Ing. Neculai Andrei
Funcţia: Director Proiect
Institutia: Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica – ICI Bucuresti
Tel: 021/3160736; Fax: 021/3161030; e-mail: office@ici.ro
Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”
„Investiţii pentru viitorul dumneavoastră”
Bucureşti 24.08.2010 – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, cu sediul în Bucuresti, B-dul Maresal Al. Averescu nr. 8-10, sector 1, a semnat în data de 16.06.2010 contractul de finanţare cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, contract finanţat prin Programul Operaţional “Creşterea Competitivităţii Economice”, axa prioritară 2 “Creşterea competitivităţii economice prin cercetare-dezvoltare şi inovare”, Domeniul Major de Intervenţie 2.2 “Investiţii în infrastructura de CDI şi dezvoltarea capacităţii administrative”, Operaţiunea 2.2.4 “Întărirea capacităţii administrative”.
Proiectul cu titlul „Întarirea Capacităţii Administrative a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti” este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi are valoarea totală de 468.400,00 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 400.000,00 lei (valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 332.000,00 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 68.000,00 lei).
Proiectul contribuie la menţinerea a 95 locuri de muncă şi crearea a 2 noi locuri de muncă în activitatea de cercetare-dezvoltare în cadrul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, fiind implementat în localitatea Bucureşti pe o durată de 6 luni. Obiectivul proiectului este întărirea capacităţii administrative a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti.